Emmanuel Macron a purtat un costum de 450 euro la ceremonia de învestire

0
77

macronNoul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, a purtat, la ceremonia de învestire în funcţie, un costum care a costat 450 de euro. Într-un eveniment grandios, ca cel de duminică, cel mai tânăr şef de stat francez (39 ani) a ţinut să ofere asistenţei o impresie de modestie personală, într-o încercare aparentă de a se diferenţia de politica “bling-bling”. În ceea ce o priveşte pe soţia celui mai tânăr preşedinte al Franţei, Brigitte Macron, ţinuta pe care aceasta a ales să o poarte a fost împrumutată chiar de Prima Doamnă a Republicii, de la casa de modă Louis Vuitton. Dezvăluirile au fost făcute de membrii echipei celui de-al 25-lea şef de stat francez. De asemenea, Macron a ales să meargă într-un jeep militar şi nu într-o limuzină civilă , în drumul către Arcul de Triumf, unde a stat în ploaie, fără palton sau umbrelă, pentru a aduce un tribut la mormântul soldatului necunoscut. Mai apoi, a dat mâna cu susţinătorii săi, pe Champs Elysees, nu departe de locul unde, în aprilie, un poliţist a fost împuşcat, notează Reuters. Cândva favorit în cursa prezidenţială din Franţa, rivalul conservator al lui Macron, Francois Fillon, a fost protagonistul unor scandaluri financiare, în timpul campaniei electorale, legate de primirea a două costume personalizate, în valoare de aproximativ 13.000 de euro, de la un om de afaceri bogat. Pentru că sondajele de opinie au dovedit că onestitatea se numără printre calităţile admirate de către alegătorii francezi la un preşedinte, alegerea ţinutei lui Emmanuel Macron pare, de asemenea, să transmită un semnal că va fi diferit de predecesorii săi.