Grecia şi creditorii internaţionali au ajuns la un nou acord

0
406

greeceGrecia şi creditorii internaţionali au ajuns, ieri, la un acord pentru un pachet de măsuri de reformă, a anunţat ministrul grec de Finanţe, Euclid Tsakalotos, deschizând, astfel, calea pentru accesarea de noi fonduri. “Negocierile pentru acordul tehnic au fost finalizate pe toate temele…calea a fost deschisă pentru discuţii pe tema datoriei”, a transmis ministrul grec de Finanţe. Printre reformele promise de autorităţile de la Atena se numără tăieri de pensii în 2019 şi reducerea pragului de impozitare în 2020, care ar urma să genereze economii la buget în valoare de 2% din PIB. Grecia trebuie să legifereze noile măsuri înainte ca miniştrii de finanţe din zona euro să aprobe plata împrumuturilor, bani de care Atena are nevoie pentru a plăti o datorie de 7,5 miliarde de euro, în luna iulie. Dacă nu ajunge la ţintele stabilite, Grecia va putea activa un nou set de măsuri care să compenseze impactul măsurilor adiţionale de austeritate, care vizează, în principal, reducerea taxelor. Potrivit unui document de lucru consultat de Reuters, Fondul Monetar Internaţional (FMI) susţine că Grecia ar putea ajunge la un surplus de 2,2% din PIB în 2018, urmând ca în 2019-2021 ţinta să fie de 3,5% anual, iar ulterior să fie coborâtă la 1,5%. Creditorii din zona euro consideră că surplusul de 3,5% trebuie menţinut o perioadă mai îndelungată. Discuţiile pe tema acordului, care include reforme în domeniul muncii şi al energiei, tăieri de pensii şi creşteri de taxe, durează de mai bine de jumătate de an, cauza principală fiind dezacordurile pe teme fiscale dintre Uniunea Europeană şi FMI. Următoarea întâlnire a Eurogrupului este stabilită pe 22 mai, iar reducerea datoriei Greciei va fi unul dintre subiectele de discuţie.