Programele Rabla şi Rabla Plus au fost aprobate

0
338

programulrabla-1481562547Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a aprobat programele Rabla clasic şi Rabla Plus, acestea urmând să fie publicate în Monitorul Oficial şi în scurt timp să se treacă la etapa de selectare şi validare a producătorilor şi comercianţilor auto care vor fi incluşi în cele două programe.

Conform procedurii, a doua zi după publicare, va fi emisă Decizia Preşedintelui Autorităţii Fondului de Mediu (AFM), prin care se va da startul primei etape a programelor: validarea producătorilor şi dealerilor de autovehicule. Imediat după încheierea contractelor cu dealerii şi afişarea listei cu aceştia, pe site-ul AFM, Rabla clasic şi Rabla PLUS vor fi deschise populaţiei pentru înscrierea şi rezervarea locurilor.

“Estimăm că, până la jumătatea lunii mai, populaţia poate accesa unul dintre cele două Programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare aşteptare în piaţă mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge şi la 10.000 de euro pentru maşini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susţinerii achiziţiei de astfel de autoturisme şi comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate. Am crescut sumele inclusiv pentru maşinile hibrid electrice, de la aproximativ 1.000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5.000. Cred că aceste tipuri de maşini pot fi o soluţie bună pentru aglomerările urbane din România până când vom construi o reţea de alimentare a autovehiculelor pur electrice”, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Prima de casare prevăzută în Rabla clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, şi un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Cât priveşte participarea populaţiei la programul Rabla PLUS, aceasta nu este condiţionată de casarea şi radierea unei maşini uzate. Astfel, cei care vor să-şi achiziţioneze un autoturism 100% electric pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei iar cei care optează pentru unul electric-hibrid, pot primi un ecotichet cu o valoare de 20.000 de lei.

De asemenea, cele două programe pot fi cumulate astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziţia unui autovehicul 100% electric, electric-hibrid, cât şi de prima de casare acordată prin Rabla clasic doar în situaţia în care beneficiarul casează şi radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.