Hotel lângă Centrul Multifuncţional

0
470

Dacă la Polivalentă lucrurile merg prost, pe şantierul de la Centrul Multifuncţional, din Romaneşti, situaţia este total inversă: cei trei constructori, Recon, Mitliv şi Romelectro, trag tare să-i facă pe plac primarului, terminând pavilionul de expoziţii în doi ani, şi nu în trei.

După exemplul negativ de la Polivalentă, primarul Antonie Solomon a mers în Romaneşti, acolo unde se derulează cel mai mare proiect cu finanţare europeană al Craiovei. Şantierul Centrului Multifuncţional l-a mulţumit într-atât încât edilul-şef a lăudat în câteva rânduri pe cei trei constructori, Recon, Mitliv şi Romelectro, care se ocupă de lucrări. La rândul lor, reprezentanţii acestor firme i-au raportat primarului că la ei nu se pune problema de întârzieri, lucrând, de fapt, în avans. «La toamnă vom avea trei luni în avans şi încercăm şi pe a patra luna ca să putem termina în doi ani, cum doreşte beneficiarul, prin vocea primarului, şi nu în trei ani cum scrie în contract», a spus directorul Recon, Marian Petcu. «Vrem şi noi să venim cu un avans substanţial ca investiţia să fie pusă în funcţiune cât mai repede posibil», a declarat şi Cornel Diţescu, directorul Romelectro. «Profităm de vremea favorabilă să luăm avans şi sperăm ca până în ianuarie partea de structură să fie la un stadiu satisfăcător», a spus şi Liviu Cioană, directorul Mitliv.

Cupola va fi montată în primăvară

De altfel, cei trei constructori şi-au luat angajamentul ca, până în primăvară, să monteze cupola. «Aici e sala de expoziţii, care va fi acoperită de o cupolă semisferică, la 24 de metri înălţime. Seamănă foarte bine cu pavilionul expoziţional de la Romexpo: mijlocul gol până sus, este o cupolă transparentă care îl acoperă. De jur împrejur vor fi birouri, spaţii mai mici de expunere, săli de conferinţe, spaţii de închiriere pentru firmele care fac afaceri, adică tot ce presupune un centru multifuncţional. Sperăm ca, după graficul acesta, ca în jur de 1mai 2012 să se poată monta cupola, în cel mai rău caz, altfel era decembrie 2012. Am reuşit să o băgăm în grafic ca execuţie, o executăm în toamna aceasta şi o lăsăm în detensionare până în primăvară. S-ar putea să o montăm prin martie», a prezentat situaţia directorul Recon, Marian Petcu. Potrivit acestuia, cupola va fi confecţionată în uzinele lui Constantin Popeci. Va fi adusă pe bucăţi pe şantier, aceeaşi firmă ocupându-se şi de montarea ei.

800 de locuri de parcare şi un hotel

După ce s-a convins că investiţia va fi terminată în 2012, şi nu în 2013, aşa cum ar fi trebuit conform contractului de lucrări, primarul Antonie Solomon a dorit să ştie câte locuri de parcare vor fi amenajate în incinta centrului multifuncţional. Reprezentantul Recon spune că pavilionul expoziţional va dispune de 800 de locuri de parcare, dar că această capacitate poate fi mărită dacă autorităţile locale doresc acest lucru. Tot ieri, primarul s-a arătat interesat şi de posibilitatea construirii unui hotel în imediata apropiere a centrului multifuncţional. Primarul l-a întrebat pe unul dintre constructori dacă pavilionul se va întinde mult spre calea de acces dinspre oraş, caz în care ar mai exista loc şi pentru  această construcţie. Directorul Marian Petcu a apreciat că o astfel de clădire este utilă în perspectiva în care zona va deveni un centru de interes pentru oamenii de afaceri. Acesta l-a asigurat pe primar că există şi destul de mult teren pentru construcţia hotelului.

Primarul Antonie Solomon i-a dat replica viceprimarului Mărinică Dincă, care a cerut insistent să-i fie lăsată pe mâini Direcţia de Proiecte Europene: «De ce să-i dau proiectele europene? Sunt ale lui de acasă sau cum? Când o să dedmonstreze că a muncit, că a condus 10 persoane, atunci da, îi dau. Deocamdată a avut un test, nu l-a trecut,  de 1 an şi 4 luni, aşa că nu mai discutăm. Investiţiile sunt  treaba primarului. De fapt, lumea alege primarul, nu viceprimarii, prin vot uninominal. Ei sunt pentru votul politic, îl fac foarte bine, au transformat şedinţele în conferinţă de presă, vorbesc singuri acolo, îşi pun întrebări unii la alţii, adică o mizerie, mai mult nu se poate. Dar îi las, lumea va judeca în timp ce se întâmplă în Primărie şi în oraşul acesta. Deci sunt responsabil pentru tot ce există în acest moment în lucru în Craiova, inclusiv acest complex multifuncţional. Sunt chestiuni care nu mă depăşesc».