Peste un milion de bolnavi vor beneficia de programele naţionale de sănătate

0
382

În total, anul acesta vor beneficia de programele naţionale de sănătate curative peste un milion de bolnavi. Pentru susţinerea financiară a extinderii programelor naţionale, bugetul CNAS pe anul 2017 destinat acestor programe este de peste 4,9 miliarde lei, prevăzându-se o creştere cu 24,14% a sumelor alocate medicamentelor specifice.

pacientiHotărârea de Guvern privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 (nr. 155/2017), precum şi Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, ce au intrat în vigoare la 1 aprilie a.c, cuprind o serie de noutăţi faţă de actul normativ similar aflat în vigoare până acum.

Astfel, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, se vor acorda trimestrial până la 400 teste de automonitorizare pentru fiecare copil cu diabet zaharat insulinodependent cuprins în program.

Totodată, recomandarea pentru efectuarea analizei hemoglobinei glicozilate (HbA1c) se va putea emite şi de medicii de familie, nu numai de diabetologi.

Se extinde tratarea malformaţiilor cardiace

În cadrul Programului naţional de boli cardiovasculare se extinde tratarea malformaţiilor cardiace congenitale prin proceduri de cardiologie intervenţională la pacienţii adulţi.

În cadrul Programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile, bolnavii vor putea beneficia de implanturi cohleare bilaterale, tipul de implantare – unilaterală sau bilaterală, simultană sau secvenţială, urmând să fie stabilit de medicii specialişti, în funcţie de specificul fiecărui pacient în parte.

Programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni: fibroza pulmonară idiopatică, distrofia musculară Duchenne şi angioedemul ereditar.

Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei a fost adaptat noului protocol terapeutic elaborat de comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi a fost extins pentru hemofilia dobândită.

Pentru creşterea accesibilităţii la tratament a bolnavilor beneficiari de programe naţionale de sănătate curative, în lista unităţilor sanitare care derulează cele 14 programe gestionate de CNAS se introduc 59 de unităţi noi, care au îndeplinit criteriile din chestionarele de evaluare prevăzute de legislaţia in vigoare. Noile unităţi sanitare vor derula în principal activităţi din programele de boli cardiovasculare, ortopedie, diabet şi boli rare.