“Acum, săracii Bulgariei câştigă dublu faţă de cei mai săraci dintre cetăţenii români “

0
446

euroDeputatul Ion Cupă a declarat că liberalismul modern, în viziunea celor de la ALDE, nu înseamnă o societate puternic polarizată aşa cum este România în prezent. Liberalismul înseamnă preocuparea pentru un echilibru al progresului pentru toţi cetăţenii. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă!

“Din această perspectivă trebuie înţelese eforturile guvernului actual din care ALDE face parte de a majora treptat şi permanent salariul minim, pensia minimă, veniturile mici şi mijlocii în special. Iar Legea Salarizării va acredita în practică o astfel de politică de creşterea treptată şi permanentă a veniturilor. Cifrele date publicităţii în aceste zile de Monitorul Social, un proiect al reputatei Fundaţii germane Friedrich-Ebert ne arată clar că o prioritate publică de prim rang în România trebuie să fie creşterea veniturilor celor cu puterea de cumpărare cea mai redusă. Conform studiului, în anul 2007 media anuală a câştigurilor materiale pentru cei mai săraci 10% dintre cetăţenii celor două ţări era apropiată, respectiv 556 de euro pe an în România şi 548 de euro pe an în Bulgaria. Aproape un deceniu mai târziu, media anuală a câştigurilor materiale pentru cei mai săraci 10% dintre cetăţenii Bulgariei este de 1339 de euro, pe când aceeaşi medie pentru România este de numai 714 euro pe an.  Astfel, în timp ce venitul celor mai săraci 10% dintre cetăţenii bulgari a crescut cu 144%, veniturile celor mai săraci 10% dintre români au crescut cu doar 28%. Asta în condiţiile în care media europeană a câştigurilor celor mai săraci 10% dintre cetăţeni este de 8025 de euro pe an. Aceste cifre demonstrează că în pofida faptului că România a înregistrat o creştere economică anuală importantă, în general peste cea din Bulgaria şi de mai multe ori cea mai ridicată creştere anuală din Uniunea Europeană, câştigurile economice înregistrate de către România au fost distribuite ”mult mai inechitabil” în comparaţie cu ţara vecină de la sud şi departe de media europeană a distribuţiei progresului economic. România este acum codaşa clasamentului european şi la acest capitol. Ţinând cont de toate acestea, ALDE va susţine în continuare, ca veniturile să crească, pe măsura creşterii PIB-ului. În special veniturile mici.De asemenea susţinem creşterea treptată şi permanentă a salariului minim pe economie şi a pensiei minime garantate. Menţinerea salariilor mici, departe de a mai fi vreun atuu, riscă să devină, dacă nu a devenit deja,  o vulnerabilitate majoră la adresa competitivităţii României. În viziunea noastră creşterea veniturilor este o pârghie de dezvoltare economică dar şi o chestiune de demnitate naţională…”