Săptămână de formare la Craiova pentru 200 de elevi, profesori şi cercetători din România, Franţa şi Italia

0
579

logo 2Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj şi Agenţia pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, vor organiza în perioada 3-7 aprilie evenimentul „Simulare O.N.U. la Craiova”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Acteurs du Territoire pour une Education a la Citoyennete Mondiale” (ACTECIM). Aproximativ 200 de elevi, profesori şi cercetători din Craiova, Lyon, Grenoble şi Torino vor participa la o săptămână de formare, prilej cu care se vor sintetiza activităţile desfăşurate până în prezent în acest proiect.

Coordonat de Academia din Lyon, proiectul ACTECIM reuneşte universităţi, şcoli, licee, colectivităţi teritoriale şi asociaţii neguvernamentale din trei regiuni europene: regiunea Sud-Vest Oltenia, regiunea Rhone-Alpes şi regiunea Piemont, care reflectează împreună asupra educaţiei pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate internaţională. Deschiderea oficială va avea loc marţi, 4 aprilie, ora 9.30, în Aula Magna de la Facultatea de Drept din Craiova, instituţie care va şi găzdui activităţile, împreună cu Liceul Voltaire.

1894.LOGO ACTECIM RETOUCHE«Programul cuprinde organizarea, jurizarea şi premierea unei Galerii a proiectelor realizate de elevii şcolilor participante pe tema dezvoltării durabile, precum şi dezbateri şi reuniuni între elevi, profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar. Pentru a prezenta tradiţiile şi valorile din regiunea Olteniei oaspeţilor străini le vor fi propuse şi activităţi culturale, care vor include vizite la muzeele craiovene, la Palatul Copiilor, Parcul „Romanescu” şi la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, unde participanţii vor asista la reprezentaţia „Scaunele” de Eugen Ionescu», se menţionează într-un comunicat de presă. Instituţiile şcolare din Craiova implicate în proiect sunt Liceul Voltaire, Liceul „Charles Laugier”, Liceul „Traian Vuia” şi Școala „Mihai Viteazul”.

Festivitatea de închidere a acestei întâlniri europene va avea loc vineri, 7 aprilie, ora 12.00, în sala de festivităţi a Facultăţii de Mecanică, şi va fi urmată de un spectacol de muzică şi dans oferit de elevi ai Liceului „Voltaire”.