Craiovean încătuşat după ce a încălcat ordinul de protecţie şi şi-a ameninţat fosta soţie

0
429

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au introdus în arestul IPJ Dolj, în baza ordonanţei de reţinere emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în cursul zilei de miercuri, 29 martie a.c., un craiovean de 39 de ani, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea unui ordin de protecţie. Bărbatul şi-a ameninţat fosta soţie că o omoară şi a încălcat de mai multe ori obligaţia de a nu se apropia la mai puţin de 100 de metri de femeie, după cum au precizat oamenii legii.

retinutConform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, o craioveancă a depus o plângere la Secţia 1 Poliţie Craiova cu privire la faptul că, în data de 25 martie a.c., fostul ei soţ, Adrian Dănescu, de 39 de ani, a încălcat ordinul de protecţie emis împotriva lui de magistraţii Judecătoriei Craiova – Secţia Civilă – şi s-a apropiat la o distanţă mai mică de 100 metri de ea. Mai mult decât atât, bărbatul a ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea atât pe femeie, cât şi pe un alt craiovean, acţiuni ce le-au provocat acestora o stare de temere. „Poliţiştii Secţiei 1 Craiova au demarat cercetările, au stabilit că se confirmă cele reclamate de femeie, iar în baza probatoriului administrat de poliţişti, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a confirmat continuarea urmării penale împotriva suspectului, totodată fiind dispusă reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea a două infracţiuni de ameninţare şi o infracţiune de nerespectarea ordinului de protecţie”, a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. De asemenea, la începutul lunii martie 2017, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au înaintat, cu propunere de trimitere în judecată, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, un dosar în care Adrian Dănescu era cercetat tot pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.