Nici o zi fără eliminaţi

0
391

Ieri,  a  fost ultima  zi  de  simulare a examinării naţionale,  cei care se  pregătesc pentru Bacalaureat fiind în „focuri”.  Este  vorba  de  ultima probă, cea  pe care au avut-o elevii clasei a  XII-a, una  care ţine de alegerea materiei (biologie,  chimie, psihologie etc.). Din păcate, au  fost cazuri de  încercare de fraudare a examinării,  şapte dintre  elevi fiind  scoşi din  timpul examenului, deoarece… le-a sunat telefonul mobil.

litoiuElevii din  clasa  a  XII-a   din toate instituţiile de învăţământ preuniversitar doljene  au  susţinut  ultima simulare, cea care ţine de  alegerea probei. S-a  constatat, neaşteptat, un mare  procentaj de  neparticipare  şi, mai  mult,  şi un număr   ridicat  de  copii prinşi  în flagrant – încercare de fraudare  a  simulării. Este,  pe  undeva, şi o  greşeală a percepţiei  pregătirii,  deoarece  este  greu  de  crezut  că un elev  care se gândeşte că  are  examene de  susţinut poate frauda concursul, mai  ales că, în etapa  de simulare, notele  nu sunt trecute în catalog.

«Pentru ultima zi  a  simulării  examenului  de Bacalaureat,  am  avut  5.013  elevi înscrişi. Prezenţa a fost de  aproximativ  67%, La Biologie au  fost  1.333  de   elevi, la  Geografie – 997,  apoi  Logică – 649,  Informatică – 147, singura  disciplină care a  avut număr  minim, 1, fiind Filosofia. Am avut, la ultima  probă,  7 eliminaţi – 4 de la Liceul  „Matei Basarab”  din Craiova, 2 de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni, unul de la Liceul Teoretic „Mihai  Viteazul” din  Băileşti. Conform  datelor  statistice,  avem o prezenţă de  circa  89%  la clasa  a  VIII-a,  peste 75%  la  anul  III  de liceu şi un procentaj asemănător la clasa  a  XII-a.  Cei  mai  mulţi eliminaţi sunt la  ultimul an liceal (14)», a  precizat  prof.   Nicoleta  Liţoiu,  purtător de  cuvânt al  Inspectoratului Şcolar  Judeţean Dolj.