Seară Bach în cadrul „Friendship Season”

0
391

Bach„Stagiunea Prieteniei” („Friendship Season”) continuă la Filarmonica „Oltenia” cu un program integral Johann Sebastian Bach, în cadrul concertului vocal-simfonic de mâine, ora 19.00. Îşi dau concursul Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale instituţiei (dirijor: Gian Luigi Zampieri – Italia), soliştii Stanca Maria Manoleanu (soprană), Sorana Negrea (mezzosoprană), Ionuţ Boancheş (tenor) şi Cristian Mircea Ruja (bas).

Spre audiţie sunt oferite compoziţiile „Jesus Christus, Gottes Sohn”, coral din Cantata BWV 4 şi „Erbarme dich, mein Gott”, arie din „Matthaus-Passion”, BWV 244 (ambele versiuni pentru trompetă, orchestră de coarde şi orgă), Ciaccona în Re minor pentru orchestră de coarde, BWV 1004, şi Magnificat în Re major pentru solişti, cor, orchestră şi orgă, BWV 243.

filarmonica„Deşi a dezvoltat mult dimensiunile cantatelor, Bach nu a ajuns la operă, întrucât nu i s-a oferit ocazia de a scrie în acest gen. În schimb, potenţele sale dramatice le-a valorificat în muzica vocal-simfonică. Prima lucrare religioasă este Magnificat (1723), un oratoriu cu arii, coruri şi pagini orchestrale, executat la slujba de vecernie de la Crăciun, Paşti şi Rusalii. Textul este latin, fiind extras din Evanghelia lui Ioan. Alături de caracterul jubilant al textului, muzica dă luminozitate şi strălucire grandioasă lucrării. Încadrată în serviciul religios şi cântată după predică, Magnificat conţine 12 numere, dintre care cinci coruri, cinci arii, un duet şi un terţet. Corurile sunt dominate de atmosfera bucuriei sincere, iar în arii găsim linii melodice ce au simplitatea cântecului popular. Este o muzică ce exprimă bucuria comuniunii cu Dumnezeu, smerenia omului evlavios şi speranţa sa în milostivirea cerească”, subliniază reprezentanţii Filarmonicii „Oltenia”.

Un bilet costă 30 lei, 20 lei (pensionari) sau 15 lei (elevi, studenţi). Concertul este precedat astăzi, de la ora 18.00, în Sala „Filip Lazăr”, de Întâlnirile AmiTEA, avându-i moderatori pe muzicologul Constantin Secară şi Ramona Bădescu (PR al Filarmonicii „Oltenia”), prilej pentru publicul craiovean să îi întâlnească pe protagoniştii concertului de mâine-seară. Intrarea este liberă.