Craiova: Amenzi de peste 100.000 lei pentru comercianţii de flori

0
449
politieÎn ultimele zile poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu poliţişti din cadrul S.R.P.T. Craiova au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite din domeniul „comercializării florilor şi plantelor ornamentale”. Poliţiştii au efectuat verificări şi controale la 19 societăţi comerciale, dar şi la 11 persoane fizice; totodată fiind controlate în trafic şi 7 mijloace de transport. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale de peste 107.000 lei; iar valoarea mărfurilor depăşeşte 2.025 lei reprezentând contravaloarea a 400 fire flori şi  64 ornamente florale.De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat şi 2200 ţigarete. În urma controlului efectuat în Piaţa Gării din Craiova, s-a constatat că reprezentanţii unui agent economic deţineau în vederea comercializării 37 ornamente florale, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform prevederilor din Legea 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea celor 37 de ornamente florale, pentru care nu s-au prezenta documente de provenienţă.