Caporal craiovean arestat după ce şi-a incendiat concubina

0
565

Un militar craiovean în vârstă de 32 de ani, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, în baza mandatului emis pe numele său de Tribunalul Militar Timişoara, sâmbătă, 4 martie a.c., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Bărbatul, caporal angajat la o unitate militară din Craiova, este acuzat că, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, în ziua de Dragobete, pe 24 februarie a.c., a turnat alcool sanitar pe concubina sa şi i-a dat foc. Speriat de ceea ce făcuse, tot el a dus-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde însă vineri, 3 martie a.c., femeia, în vârstă de 54 de ani, din Craiova, a murit.

dubaProcurorii militari ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, în a cărui rază de competenţă teritorială se află şi Craiova, au anunţat, vineri seara, că au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Ştefan Daniel Truţă (caporal – angajat într-o unitate militară din Craiova), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: „La data de 24 februarie 2017, pe fondul unui conflict între inculpat şi concubina sa, acesta a stropit cu alcool sanitar victima, apoi, cu ajutorul unui spray şi a unei brichete, i-a dat foc. Victima a suferit o serie de leziuni, prezentându-se împreună cu agresorul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată, iar astăzi (n.r. – vineri, 3 martie) aceasta a decedat. Din constatările medicale preliminare din data de 24 februarie 2017 a reieşit că victima a prezentat leziuni ce s-au produs prin acţiunea flăcării şi i-au pus în primejdie viaţa”.

I-a dat foc… de Dragobete

Mai exact, spun anchetatorii, în ziua de Dragobete, pe 24 februarie a.c., Ştefan Daniel Truţă, de 32 de ani, din Craiova, după ce a plecat de la serviciu s-a îmbătat, iar când a ajuns acasă a început să se certe cu concubina sa, Mihaela Gabriela, în vârstă de 54 de ani. Bărbatul era foarte gelos, acesta fiind de obicei motivul certurilor dintre cei doi. Cearta a degenerat, iar la un moment dat bărbatul a pus mâna pe o sticlă cu spirt, a turnat-o peste femeie şi i-a dat foc. Speriat şi el probabil de asemenea cruzime, fără să solicite ambulanţa, a dus-o el pe femeie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici, medicii au internat-o la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, constatând că avea arsuri grave pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. A primit tratament, fiind ţinută sub supraveghere, însă, din nefericire, după mai bine de o săptămână de chinuri, vineri, 3 martie a.c., s-a stins. Victima a fost, totuşi, conştientă câteva zile, astfel că le-a putut povesti anchetatorilor ce se petrecuse.

Caporalul a ajuns, vineri seară, în arestul IPJ Dolj, în baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 4 martie a.c., a fost dus la Timişoara, fiind prezentat Tribunalului Militar Timişoara cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă de instanţă: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. În baza art. 226 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului cap. Truţă Ştefan Daniel, pe o durată de 30 zile, de la 04.03.2017 până la 02.04.2017, inclusiv”. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată de inculpat. Până atunci însă, acesta rămâne în arestul IPJ Dolj.