Podariul n-a avut nicio şansă în faţa liderului

0
378

podariPe terenul unde Universitatea Craiova a jucat aseară cu Gaz Metan, arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti, CS Podari n-a putut face faţă liderului seriei a 3-a. Echipa antrenată de Victor Naicu  a fost învinsă de SCM Piteşti cu 4-0, într-o altă confruntare din prima etapă a returului. Pentru formaţia antrenată de Nicolae Dică, atacantul Căpăţână a reuşit o triplă  (8, 20, 52), iar Năstăsie a transformat un penalty în ultimul minut de joc, fază la care fundaşul Podariului, Dina, a fost eliminat.

Podariul a evoluat în formula: Mecea – Orban, Dina, Avram, Luică – Stancu, Dragomir (77 G. Neacşu), Căle (65 Raicea), Ad. Cârstea – Geanimu (46 Cl. Ștefan), Fieraru (85 Velica). De partea cealaltă, Nicolae Dică a folosit echipa: Udeanu – Șandru, Deaconescu, Cotigă, Anghelina (73 Șerbănică) – Panait, Oancea, Șerban (57 David), Năstăsie – Căpăţână(80 C. Barbu), Albu (65 Stoica).

Despre acest joc, Victor Naicu a declarat: „Știam că ne aşteaptă un meci greu. Am întâlnit cea mai bună echipă din serie care va şi promova. Am fost depăşiţi la toate capitolele. Nu comparăm o comună cum este Podari, cu un oraş precum Piteştiul. Ei au fotbalişti cu experienţă care au evoluat în eşaloanele superioare, iar noi avem o echipă tnără. Am făcut nişte greşeli individuale care ne-au costat”. Antrenorul gazdelor, Nicolae Dică, a spus: ”A fost un joc la discreţia noastră. Pe faza defensivă ne-am descurcat foarte bine şi nu le-am dat nici o şansă celor de la Podari. Asta trebuie să fie atitudinea noastră pînă cînd vom reuşi să fim şi matematic promovaţi. Mă aşteptam la o replică bună din partea celor de la Podari, care au încercat să paseze, să construiască, dar noi am făcut foarte bine acel presing avansat”.

Pe Filiaşi au costat-o debutul şi finalul de meci

Şi CSO Filiaşi a pierdut tot la patru goluri diferenţă primul meci din 2017, susţinut pe terenul artificial de la Chiajna, în compania echipei secunde a Concordiei. Începutul şi finalul de meci i-au costat pe doljeni, care au primit câte 3 goluri în primele 21 de minute şi în ultimele 11 minute. Păun (7, 21) şi Rogoveanu (10, 79 – penalty) au reuşit câte o dublă, iar Cocîrlă (82) şi Diaconu (89) au punctat pe final, în timp ce pentru formaţia lui Florin Şoavă au înscris: Fabian Cruşoveanu (27) şi Nicuşor Neacşu (41). Au evoluat pentru CSO Filiaşi: Mogoşanu – Ciocârlă, Lupu, Tereche, Neacşu – Duriţă, Bogdanovici, Borneci, Cruşoveanu – Stanca, Bălan. Au mai intrat: Borhot, Calu, Papa, Pârvuică.

Florin Şoavă a declarat despre acest joc. „Am început foarte prost şi am luat trei goluri pe zona centrală, în minutul 25 era 3-0 pentru adversari. Uşor-uşor ne-am revenit, a marcat Fabian cu capul, apoi a scăpat singur cu unul dintre fundaşii lor de la echipa mare şi a fost faultat, dar adversarul nu a primit cartonaşul roşu, ci doar galben. Aici s-a jucat meciul în opinia mea. Din faza aia a marcat Neacşu din lovitură liberă, a făcut 3-2, şi după am dominat şi am jucat foarte bine până la finalul reprizei. A doua parte am controlat-o în totalitate, dar iarăşi am avut parte de greşeli individuale. Sunt dezamăgit complet”.

În runda viitoare, CSO Filiaşi joacă pe teren propriu cu liderul seriei, SCM Piteşti.