Puştii lui Papură au început returul cu dreptul

0
423

CS Universitatea II Craiova – ACS Șirineasa 2-1

Au marcat: Buzan 32, Burlacu 44 – pen. / Răcăreanu 13.

CS Universitatea II Craiova: Vlad 6 – Vlădoiu 6, C. Ion 4, Hreniuc 5, Borţa 5 – Buzan 7, Enache 6 (50 Țoiu) 5, V. Constantin 6 (71 Hodea) 6 – Bârzan 8 (85 Cr. Frăsineanu), Al. Popescu 7, Burlacu 8.  Antrenor: Corneliu Papură.

ACS Șirineasa: Teodorescu – Lăzărescu (36 I. Săraru), Nicolaescu, Neacşu, L. Săraru – Marinescu (61 Marian) – Chiripuş, Răcăreanu, Constantinescu, Horumbă (73 Roşianu) – Tomescu (55 Preda). Antrenor: Gabriel Mangalagiu.

Cartonaşe galbene: Buzan, Ion, Constantin / Spătaru, Neacşu (2), Preda.

Cartonaş roşu: Neacşu 64.

Arbitri: Sergiu Anton – Dragoş Radu, Marian Istrate.

Observatori: Viorel Voicu, Petrescu Florin Craioveanu.

Pe „Extensiv”, satelitul Universităţii Craiova a învins cu 2-1 pe ACS Şirineasa

burlacuCu doar doi jucători de 20 de ani în teren, Burlacu şi Hreniuc, restul fiind juniori, satelitul Craiovei a început anul cu o victorie, pe „Extensiv”, în faţa a câteva sute de spectatori. Adversarul n-a fost unul cu pretenţii, Şirineasa fiind o contracandidată a puştilor lui Cornel Papură în lupta pentru evitarea retrogradării. Vâlcenii şi-au luat din start poziţii defensive, lăsând iniţiativa satelitului Ştiinţei, care a avut o posesie netă. Numai că lipsa de experienţă a craiovenilor s-a văzut în primul sfert de oră, când oaspeţii au dat lovitura la o lovitură liberă executată intelingent din margine şi pe care Răcăreanu a deviat-o de pe „scurt”, surprinzându-l pe Vlad. N-a fost o lovitură şi pentru moralul echipei din Bănie, care şi-a intensificat presiunea şi a reuşit să întoarcă rezultatul până la pauză. Pericolul a venit din benzi, unde căpitanul Andrei Burlacu şi jucătorul remarcat de Gigi Mulţescu în cantonamentul din Malta, Radu Bârzan, au făcut ce-au vrut cu adversarii, chiar dacă aceştia s-au dublat permanent. Fuleul lui Burlacu l-a ajutat la acţiunea pe stânga în urma căreia a „scos” ideal în centrul careului pentru Buzan, apărut excelent la finalizare. Ocaziile gazdelor au adus şi al doilea gol, chiar înaintea pauzei. Vârful Alex Popescu a obţinut penalty în minutul 44, după ce fusese faultat şi cu 5 minute mai devreme în careul advers, dar arbitrul n-a reacţionat. Fiindcă la primul şut coechipierii au pătruns în careu, Burlacu a transformat de 2 ori, la fiecare execuţie portarul Teodorescu deviind mingea, însă doar spre plasă.

buzanŞi după pauză tot craiovenii au fost cei care au dominat şi au ratat câteva şanse mari de a-şi majora avantajul. Vâlcenii au rămas în inferioritate, după ce Neacşu a încasat meritat al doilea galben, dar paradoxal, Şirineasa a fost mult mai activă în 9 jucători de câmp. Echipa lui Gabi Mangalagiu a avut trei mai ocazii de a obţine măcar un punct pe „Extensiv”, dar le-a irosit şi a plecat cu mâna goală din Bănie. Echipa a doua a Universităţii ia o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării, iar săptămâna viitoare joacă în deplasare cu FCSB 2.