Ministrul Muncii, întâlnire cu şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti

0
442

muncaMinistrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, s-a întâlnit ieri, 1 martie, la sediul MMJS, cu Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, pentru a stabili obiectivele din perioada următoare în domeniul social, cu accent pe rolul partenerilor sociali în procesul de consultare.

Ministrul Muncii a prezentat principalele măsuri ale Programului de Guvernare din domeniile Muncii şi Justiţiei Sociale, subliniind ca prioritate absolută legea salarizării unitare, care se doreşte a fi finalizată în primul semestru al anului 2017.

Totodată, s-a adus în discuţie reducerea şomajului şi stoparea migraţiei externe a forţei de muncă, ca masură la deficitului de forţă de muncă cu care ne confruntăm în anumite regiuni, precum şi modificările legislative în domeniile uceniciei şi stagiului, proiect de act normativ care este în avizare externă şi urmează să fie adoptat de Guvern. S-a discutat, de asemenea, de programele „Prima Chirie” şi „Primul Salariu”, care au ca obiectiv reducerea şomajului şi creşterea ocupării în vederea atingerii ţintei asumate de Romania prin Strategia Europa 2020.

Șeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti a prezentat pe scurt Pilonul European al Drepturilor Sociale, care vizează egalitatea de şanse şi accesul la piaţa muncii, inclusiv dezvoltarea competenţelor şi învăţarea pe tot parcursul vieţii şi susţinerea activă pentru ocuparea forţei de muncă, condiţii de muncă echitabile, protecţie socială adecvată şi durabilă şi accesul la servicii esenţiale de înaltă calitate, inclusiv la servicii de îngrijire a copiilor.

Un alt subiect de discuţie a fost Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune (VMI), care va intra în vigoare din 1 aprilie 2018 şi care îşi propune o ţintire mai eficientă a celor mai sărace persoane, prin reaşezarea pragurilor de venit şi configurarea mai echitabilă a nivelului cuantumurilor beneficiilor sociale.