Şeful SMG, gl. Nicolae Ciucă, întâlnire la nivel înalt în SUA

0
460

generalul-Joseph-F.-Dunford-jr-si-generalul-nicolae-ciuca-300x214În cadrul vizitei desfăşurate în Statele Unite ale Americii, generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, a avut o întrevedere, marţi 21 februarie, cu generalul Joseph F. Dunford jr., Preşedintele Comitetului Întrunit al şefilor Statelor Majore al SUA.

Temele de discuţie abordate au atins subiecte legate de importanţa Mării Negre pentru securitatea europeană şi internaţională, poziţia şi rolul de contributor de securitate al României, angajamentele americane în ceea ce priveşte securitatea flancului estic al Alianţei, cooperarea SUA-România în teatrele de operaţii, programele româneşti de modernizare a forţelor armate şi identificarea unor modalităţi de sprijin în acest sens.

Au fost dezbătute aspecte privind continuarea demersurilor de integrare şi sincronizare a eforturilor de instruire la nivel naţional cu iniţiativele regionale ale SUA, precum şi cu cele din cadrul NATO şi participarea la proiecte precum: Iniţiativa de Reasigurare Europeană (ERI), Operaţia “ATLANTIC RESOLVE” (OAR), operaţionalizarea Diviziei Multinaţionale de Sud-Est (MDN-SE HQ) şi funcţionarea Unităţii pentru Integrarea Forţelor NATO (NFIU), modernizarea Armatei României şi identificarea posibilităţilor de sprijin în acest sens.

De asemenea, discuţiile au inclus şi exerciţiile în derulare şi iniţiativele României privind prezenţa înaintată adaptată (tFP), care contribuie la întărirea flancului estic al Alianţei.

„Întrevederea cu omologul american a reprezentat o oportunitate de dezbatere a posibilităţilor de dezvoltare a parteneriatului strategic româno-american, obiectiv major asumat la nivel naţional”, a precizat generalul Ciucă.

La finalul întâlnirii şeful Statului Major General şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat Armatei României de partenerul american în contextul măsurilor de reasigurare stabilite la nivelul NATO.

Cu acelaşi prilej, subofiţerul de comandă al Statului Major General, plutonierul adjutant principal Florea Sas s-a întâlnit cu Chief Master Sergeant, Mitchell O. Brush, consilierul şefului Biroului Gărzii Naţionale Americane şi cu omologul său Command Sergeant Major John Wayne Troxell, consilierulul şefului Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore.