Dolj: Șoferi cercetaţi penal după ce au fost prinşi băuţi la volan

0
464
etilotest1-480x384În noaptea de 17/18.02.2017, ora 02.45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflaţi în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, au depistat-o pe Alina M., 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mihai Viteazu, având o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expiratTânăra de 26 de ani a fost condusă la U.P.U. Craiova unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Aseară, în jurul orei 23.45, poliţişti din cadrul Politiei oraş Dăbuleni l-au depistat în comuna Călăraşi, pe D.J. 54 A, pe Daniel R., 27 de ani, din Dăbuleni, Dolj în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cel în cauza a fost condus la Spitalul Oraşului Dăbuleni unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeaşi seară, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast au oprit pentru control, pe D.N. 55 A – în comuna Bistreţ,  un autoturism condus de Adrian N., 45 de ani, din comuna Măceşu de Jos, judeţul Dolj. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că are o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat .Poliţiştii l-au condus pe doljean la Spitalul Băileşti unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au  întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.