Noul spectacol pus în scenă la Teatrul Naţional Craiova de regizorul Dragoş Muşoiu va avea premiera în martie

0
504

teatrul national marin sorescuLa Teatrul Naţional „Marin Sorescu” au început repetiţiile la un nou spectacol în viziunea artistică a regizorului Dragoş Alexandru Muşoiu, căruia îi aparţin, totodată, traducerea şi adaptarea. Este vorba despre „În cealaltă cameră (sau piesa cu vibratorul)”, de Sarah Ruhl, unul dintre dramaturgii contemporani americani în vogă. Piesa care va pusă în scenă la Craiova a fost finalistă la Premiul Pulitzer şi la Premiile Tony.

Premiera va avea loc în prima decadă a lunii martie, la Sala „Ion D Sîrbu”, şi îi are în distribuţie pe actorii Claudiu Bleonţ, Cerasela Iosifescu, Iulia Lazăr, George Albert Costea, Angel Rababoc, Vlad Udrescu, Ramona Drăgulescu şi Alina Mangra. Asistent de regie este Cătălin Vieru, decorul este realizat de Andreea Simona Negrilă, costumele – de Elena Gheorghe, iar muzica este compusă de Tibor Cari.

1Dragoş Alexandru Muşoiu a mai realizat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” spectacolul „Spargerea”, de Răzvan Petrescu, foarte bine primit de public şi de critica literară. Spectacolul a fost desemnat câştigător al celei de-a IV-a ediţii a concursului de proiecte pentru tineri regizori şi scenografi români, organizat în 2014 de instituţia craioveană. Tot aici, în 2015, a fost regizor asociat al spectacolului „Julius Caesar” de W. Shakespeare, în regia lui Peter Schneider.

***

Născută la Chicago, Sarah Ruhl are un masterat în Arte Frumoase obţinut la Brown University, unde a studiat cu Paula Vogel. Ca absolvent al 13P şi New Dramatists, a câştigat o bursă MacArthur în 2006. A primit Premiul PEN Center pentru dramaturgi în plină carieră, premiul Whiting Writers, premiul Feminist Press’ Forty under Forty şi un premiu Lily. A activat în consiliul executiv al Ghildei Dramaturgilor timp de trei ani, iar în prezent face parte din profesoratul Yale School of Drama. Cartea sa despre teatru şi maternitate, „100 Essays I dont have time to write” („100 de eseuri pe care nu am timp să le scriu”) a fost declarată cartea anului de revista Times. În prezent, locuieşte în Brooklyn cu familia sa. Piesele i-au fost produse pe Broadway la Lyceum sau la Playwrights’ Horizons, Second Stage, Lincoln Center’s Mitzi Newhouse Theater, dar şi peste tot în SUA. Pe plan internaţional, i-au fost traduse şi jucate în peste 12 limbi.

***

Dragoş Alexandru Muşoiu este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia regie teatru (licenţă 2009-2012, clasa prof. Ludmila Szekely Anton, prof. asociat Radu Apostol; master 2012-2014, clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion). În anii de studiu a lucrat texte importante ale dramaturgiei universale, de Cehov, Shakespeare, Brecht, Eugene O`Neill, I.L. Caragiale, Georg Buchner ş.a. În 2011 a participat la crearea spectacolului „DOR”, performance comunitar, în Pittsburgh, Pennsylvania. În 2012 a semnat regia spectacolului independent „Night on earth”, adaptare după Jim Jarmusch, fiind selecţionat la „Gala HOP 2012”, secţiunea Grup. Spectacolul de master, „pool (no water)”, de Mark Ravenhill, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala Absolvenţilor UNATC 2014. În ultimii ani, a lucrat mai multe spectacole-lectură, la Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional Bucureşti ş.a.