Tenis: Halep ratează meciul de Fed Cup cu Belgia

0
422

Simona Halep a anunţat, sâmbătă, că va rata meciul României de Fed Cup cu Belgia, din cauza unei accidentări la genunchi.

‘Nu mă simt prea bine cu genunchiul, este o accidentare de o perioadă mai lungă. Sper să mă fac bine cât de repede se poate. Nu este o accidentare foarte gravă, am făcut un RMN. Nu e nimic la tendon sau ligamente, e doar o inflamaţie, s-a strâns puţin lichid. Trebuie să fac o pauză, aşa mi-au spus toţi doctorii, că pauza este foarte bună. Am încercat tot felul de tratamente, dar până acum nu a mers.’

Numărul 4 mondial susţine că şi în absenţa ei echipa României are şanse să câştige meciul de Fed Cup cu Belgia, programat pe 11 şi 12 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în primul tur al Grupei Mondiale II. ‘Fetele joacă bine şi cred că au o şansă bună să câştige. Va fi un meci dificil, dar au şi publicul alături şi cred că vor face o treabă bună. Belgia este destul de puternică, Yanina Wickmayer joacă bine, este o jucătoare care loveşte puternic. Kirsten Flipkens schimbă ritmul, foloseşte slice-ul foarte mult. Dar şi noi avem jucătoare bune care sunt pregătite bine’, a afirmat Halep, care a anunţat şi când crede că va reveni pe terenul de joc: ‘Nici la Dubai (19-25 februarie) nu voi juca, aşa că voi merge direct la Indian Wells (8-19 martie). Aşa sper. O să văd de luni încolo ce pot să fac ca să fie bine’, a spus ea.

 

Simon a Halep s-a retras, vineri, din turneul WTA de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 710.900 dolari, înaintea meciului din sferturile de finală, cu rusoaica Natalia Vihlianţeva,

 

Echipa României pentru întâlnirea cu Belgia va fi alcătuită astfel din Irina Begu (28 WTA), Monica Niculescu (35 WTA), Sorana Cîrstea (59 WTA) şi Patricia-Maria Țig (104 WTA), anunţată iniţial ca rezervă.