A început seria concursurilor pe discipline, în învăţământul preuniversitar

0
476

Pregătirea copiilor din învăţământul preuniversitar îşi urmează cursul firesc, cu tot cea ce presupune acesta. Suntem la debutul unor activităţi educaţionale, cu un corespondent la nivel naţional, câştigul, dacă aşa se poate numi, venind din procesul de învăţare, pentru toate ciclurile de învăţământ. Elevii au intrat în seria concursurilor „pe discipline”, cu diverse corolare locale şi judeţene, şi îşi aşteaptă rezultatele.

litoiuToţi copiii care sunt  incluşi în învăţământul de stat, din toate ciclurile de studiu – de la „preşcolar” la „liceal”, cu trecere prin „gimnazial” trebuie să facă parte dintr-un  program structurat dedicat celor în drept – Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Deja a început desfăşurarea concursurilor pe diverse specialităţi, prin olimpiade, iar programul nu este unul „ascuns”. «Sunt foarte multe concursuri locale judeţene, naţionale, cu respondenţă în mediul internaţional, prin diversele olimpiade, plecând de la şcoală până la ceea ce presupune un nivel cu responsabilităţi ridicate. În etapele prevăzute, toţi elevii vor urma ceea ce presupune pregătirea. Cu toţii au un plan bine pus la punct şi trebuie ţinut cont de efortul depus atât de elevi, cât şi de profesori. Este o muncă aparte mare, iar participarea elevilor la toate concursurile se face în urma unor testări bine stabilite, la fiecare clasă. În spatele copiilor stă o muncă întreagă, iar Centrul de Excelenţă este în primele rânduri. Acolo, copiii sunt foarte atent selectaţi şi, ultima triere, dacă se poate spune aşa, a avut loc în septembrie 2016.  Ceea cea s-a întâmplat de-a lungul acestor ani şi-a arătat şi rezultatele, numai dacă vorbim de ceea ce au obţinut elevii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Carol I” sau de la alte instituţii de prim-plan. Premierea copiilor, pentru rezultatele obţinute în anul şcolar anterior, făcută de Consiliul Local Municipal şi Primăria Craiova, oamenii de afaceri, Consiliul Judeţean Dolj a dat un imbold atât elevilor, cât şi celor care i-au îndrumat. Rezultatele obţinute la diversele concursuri le insuflă tinerilor spiritul de competiţie şi-i pot ajuta să-şi pregătească viitorul. Elevii încep din clasa a XI-a să-şi pregătească dosarele. Dacă anul trecut am avut mai multe faze naţionale ale olimpiadelor, pe diverse discipline, în 2017 avem numai una singură, la Religie», a precizat prof. Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Lingvistica are propriile reguli

Programul concursurilor şcolare este deja stabilit, cel la care făcea referire Nicoleta Liţoiu. La judeţ: 18 februarie – Fizica, 11 martie – Astronomie şi Astrofizică, 25 martie – Ştiinţe ale Pământului, 20 mai – Ştiinţe pentru Juniori, 27 mai – Fizică şi chimie – „Impuls perpetuum”. Nu este lipsită de importanţă şi faza locală la matematică – 21-28 ianuarie. Mai mult, astăzi, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei de Lingvistică. Proba va începe la ora 10.00 şi va dura trei ore. „Rezultatele vor fi afişate în data de 21ianuarie, după ora 23.00, pe blogul profesorilor de limba şi literatura română. Conform regulamentului specific nr. 52359/05.10.2015, privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Lingvistică, pentru clasele V-XII, se asigură, prin cele trei secţiuni, abordarea transdisciplinară a comunicării (lingvistice şi culturale), antrenând elevii într-o competiţie bazată pe logică şi analogie şi conexiuni culturale: secţiunea de antrenament – cls. V-VI; exerciţiu – VII-VIII; performanţă – IX-XII. La etapa judeţeană vor participa, după cum urmează: cls. V-VI – patru elevi; VII-VIII – acelaşi număr de competitori; IX-X – tot câte patru tineri, la fel ca şi la ultimii doi ani din ciclul liceal. Este demn de remarcat că unităţile de învăţământ care au avut, în anul şcolar anterior, premii la faza judeţeană, vor primi un loc suplimentar pentru fiecare premiu, iar unităţile şcolare care au avut premii la faza naţională vor beneficia, de asemenea, de un loc în plus”, a precizat prof. Simona Pîrvu, inspector pentru Limba şi literatura română în cadrul ISJ Dolj.

La Religie se joacă „naţionala”

Dacă anul trecut am avut desfăşurarea a trei faze naţionale ale olimpiadelor, în 2017 vom avea una singură. „Este adevărat, vom organiza, la Craiova, faza naţională la Religie. Etapa este programată în aprilie, unde sunt aşteptaţi peste 250 de elevi din toată ţara. Suntem convinşi că vom asigura tot ceea ce ţine de buna desfăşurare a concursului, fără să avem dificultăţi majore”, a spus prof. Iuliana Gheorghe, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.