Primăria municipiului Băileşti, într-un sediu nou şi modern

0
385

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, ieri, la inaugurarea noului sediu în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Local şi Primăria Municipiului Băileşti, clădirea fiind dată în folosinţă în urma unor ample lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere. 

bailestiŞeful administraţiei doljene a subliniat faptul că această reuşită a fost posibilă printr-un efort investiţional considerabil, Băileştiul fiind al doilea municipiu din judeţ, după Craiova.  „Am fost prezent la un eveniment important pentru administraţia publică, având în vedere faptul că, de astăzi, autorităţile locale din Băileşti funcţionează în casă nouă. Această reuşită a fost posibilă printr-un efort investiţional considerabil, însă rezultatul este unul pe măsură. Vorbim despre un edificiu modern, care răspunde cu adevărat celor mai exigente standarde. Se asigură astfel spaţiile necesare pentru desfăşurarea optimă a activităţii administrative, atât în ceea ce priveşte aparatul propriu al primăriei, cât şi şedinţele de plen şi de comisii ale consiliului local”, a subliniat Ion Prioteasa.

„Adevăraţii beneficiari ai investiţiei sunt cetăţenii”

 băileşti2Reprezentantul CJ Dolj a vorbit şi de mărirea salarială a funcţionarilor din administraţie, majorare făcută recent de guvernul Grindeanu. „Dacă, pe lângă această modernizare a infrastructurii, punem în calcul şi majorarea salarială decisă recent de Guvern, putem spune că funcţionarii din Primăria Municipiului Băileşti se bucură de unele dintre cele mai bune condiţii de lucru. Ei nu trebuie să uite însă că adevăraţii beneficiari ai investiţiei inaugurate astăzi sunt cetăţenii, în slujba cărora se află, în definitiv, şi cărora le sunt datori cu asigurarea celor mai bune servicii. Doresc să salut această iniţiativă şi să le adresez felicitări autorităţilor locale şi tuturor celor care s-au implicat în derularea proiectului şi care au contribuit la succesul demersului“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj…”, a mai spus Ion Prioteasa.

  băileşti1La rândul său, primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, a evidenţiat faptul că realizarea noului edificiu reprezintă „un vis împlinit“, în condiţiile în care mult timp instituţia nu a avut un sediu propriu.

 

După evenimentul inaugural, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor locale, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, au vizitat Spitalul Municipal „Prof. Dr. Irinel Popescu“, unde au discutat cu personalul şi conducerea unităţii sanitare.