Elevii şi studenţii craioveni – acord de colaborare

0
428

Este nevoie, mai mult ca oricând, de un parteneriat între elevi şi studenţi, cu participarea şi a Corpului didactic, fie că este vorba despre cel preuniversitar sau de cel de la nivelul învăţământului superior. Ei bine, s-a statutat un parteneriat între Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) şi Consiliul Organizaţiilor Studenţeşti (COS) din Universitatea din Craiova. Sunt proiecte care pot aduce beneficii, prin punerea lor în aplicare, iar câştigurile au potenţial ridicat, pentru întreaga comunitate.

acordLa sfârşitul săptămânii trecute, cele două mari structuri ale celor care învaţă în sistemul public de educaţie (elevi şi studenţi) au semnat un parteneriat, scopul fiind unic: dezvoltarea procesului educativ, cu tot ce presupune acesta.

„Avându-i lângă noi pe colegii mai mari, studenţii Universităţii din Craiova, am semnat un protocol de colaborare. Vom merge împreună pentru derularea unor proiecte. Noi îi vom ajuta să promoveze programele Universităţii din Craiova, iar ei ne vor susţine pentru obţinerea unor facilităţi, aici vorbim inclusiv de obţinerea gratuităţii pe transportul în comun din Craiova. Este un contract cu finalitate în noiembrie 2017, dar care sper să fie continuat. Suntem în plină discuţie pentru implementarea unui program, prin care elevii pot deveni, pentru scurt timp, studenţi, de week-end, care, dacă se bucură de succes, se va întinde şi pentru o săptămână, inclusiv în vacanţa de vară”, a precizat Andrei Dogaru, preşedintele CJE.

La rândul său, Radu Antohi a menţionat: „Vom fi alături de colegii noştri mai mici şi susţinerea va fi reciprocă. Îi sprijinim în demersurile lor, în ceea ce priveşte obţinerea de semnături pentru gratuitatea pe mijloace de transport în comun pentru elevi şi studenţi. Este adevărat, programul de câteva ore de student, pentru elevi, este aproape de finalizare. Adolescenţii vor merge la cursuri, vor locui, o perioadă, în cămine, vor vedea ce înseamnă viaţa de student. Dacă vom avea succes, îl vom extinde până la o săptămână. Şi noi şi colegii noştri mai mici ne gândim la un singur lucru: un învăţământ cât mai bun, cu rezultate palpabile.