Un nou sistem de finanţare bazat pe resurse proprii

0
427

Uniunea Europeană ar trebui să se îndrepte spre un nou sistem de finanţare, acela bazat pe resurse proprii, în loc să e bazeze pe contribuţiile statelor sale membre, reiese dintr-un raport care a fost prezentat ieri,  Parlamentului European. Resursele proprii reprezintă surse de finanţare mai „tradiţionale”, cum ar fi taxele vamale la importurile din ţări terţe sau fonduri din taxa pe valoarea adăugată (TVA).

parlamentIeri, Mario Monti, fost prim-ministru italian şi comisar european, a venit în Parlament să prezinte un raport final cu propuneri privind modul în care UE poate crea, pe viitor, un nou sistem de venituri sau „resurse proprii” pentru finanţarea bugetului. În timpul audierii sale în Parlament, pe 9 ianuarie, comisarul desemnat pentru buget, Günther Oettinger, a sugerat că este probabil să utilizeze raportul în viitoarea revizuire intermediară a cadrului financiar multianual UE. Monti a fost asistat, în îndeplinirea sarcinilor sale, de un număr de persoane alese de către Parlament, Consiliu şi Comisia Europeană. Parlamentul a fost reprezentat de fostul deputat bulgar Ivailo Kalfin, belgianul Guy Verhofstadt, membru ALDE, şi francezul Alain Lamassoure, membru PPE.

“Modul în care statele vor recupera fondurile”

TAXE Special Committee on Tax Rulings and Other Measures Similar in Nature or Effect. Exchange of views with multinational corporations (MNC's) MNCs: Philip Morris International, IKEA, Coca-Cola, Walt Disney, McDonald’s, Anheuser-Busch InBev

În prezent, 80% din bugetul UE provine din contribuţiile directe ale statelor membre, pe baza venitului naţional brut. Bugetul UE reprezintă mai puţin de 1% din produsul intern brut al tuturor statelor membre şi aproximativ 94% este reinvestit în aceste ţări, în domenii precum agricultura, infrastructura şi cercetarea. Începând cu anii 1980, contribuţiile naţionale au completat resursele proprii în mod treptat, iar, în cele din urmă, le-au înlocuit, a subliniat Lamassoure. „În cadrul fiecărei discuţii din cadrul Consiliului privind cadrul financiar multianual sau în timpul negocierilor bugetare, miniştrii UE au doar o singură preocupare: modul în care statele vor recupera fondurile pe care le oferă ţările. Ultima dezbatere privind cadrul financiar multianual, în 2013, a fost de asemenea îngrozitoare”, a completat europarlamentul Alain Lamassoure.

“Fără a creşte sarcina relativă pentru contribuabil, veţi primi mai mulţi bani”

euroUnii se tem că un sistem de resurse proprii ar putea conduce la o putere mai mare pentru instituţiile UE în detrimentul statelor membre. Grupul Monti nu a fost rugat să identifice modalităţi de a creşte bugetul UE, dar ar putea avea drept consecinţă revenirea la un sistem de resurse proprii. „Atâta timp cât bugetul UE este finanţat de contribuţiile naţionale, este imposibil politic să crească. Dar, dacă aveţi ca bază un impozit indirect, fie că este vorba de TVA sau de o taxă pentru carbon etc., resursele care provin din această creştere fiscală în mod automat aduc o creştere economică anuală. Deci, fără a lua noi decizii politice şi fără a creşte sarcina relativă pentru contribuabil, veţi primi mai mulţi bani. Aşa da”, a mai declarat Lamassoure.