Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) este marcată Ziua Culturii Naţionale. Sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 238, promulgată la jumătatea lunii decembrie a anului 2010. Iniţiatorii proiectului au susţinut atunci că există precedente şi în alte ţări europene: în Spania, Ziua Culturii a fost stabilită ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia – ziua de naştere a lui Luis de Camoes. „Va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai că celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. Menţionăm faptul că, în Italia, de ziua lui Dante în toate oraşele italiene au loc serbări publice, lecturi din opera lui, dezbateri publice, târguri de carte etc.”, s-a arătat în expunerea de motive a iniţiatorilor.
La Craiova, Ziua Culturii Naţionale va fi marcată şi în acest an de instituţiile de cultură şi învăţământ prin mai multe evenimente, dedicate împlinirii a 167 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, ca şi comemorării, la 15 iunie a.c., a 128 de ani de la trecerea acestuia în eternitate. Numeroase programe speciale vor avea loc în întreaga ţară, dar şi în străinătate, în reţeaua Institutului Cultural Român.