Studenţii craioveni, nemulţumiţi de reluarea cursurilor astăzi

0
373

curs„Aho-aho, copii şi fraţi! Staţi puţin şi n-amânaţi! Dragi studenţi, la Universitatea din Craiova cursurile încep după calendarul ştiut, adică de luni, 9 ianuarie! Cunoaşterea nu suportă amânare! Sunteţi aşteptaţi la cursuri! Până atunci: distracţie plăcută!”.

Aşa sună anunţul postat sâmbătă, 7 ianuarie, pe pagina oficială de Facebook a centrului universitar craiovean, prin care studenţilor le este adus la cunoştinţă că reiau cursurile de astăzi. În condiţiile în care meteorologii avertizează că vremea va rămâne în continuare geroasă, inclusiv Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj decizând ca în zilele de 9 şi 10 ianuarie cursurile în şcolile şi grădiniţele din judeţ să fie suspendate, mai mulţi studenţi s-au arătat nemulţumiţi de această hotărâre.

„În unele zone drumurile sunt închise. Cum pot ajunge studenţii la cursuri?”, „Aho-aho, copii şi fraţi, pastilele să vi le luaţi!”, „Aho-aho, conducerea universităţii să-mi cumpere pastile dacă răcesc”, „Foarte bună decizia, probabil v-aţi gândit că noi avem haine mai groase decât alţii şi putem să începem!”, „…la Automatică preferi să stai într-un frigider decât într-o sală de curs” sunt doar câteva dintre replicile studenţilor postate la respectivul anunţ.

Potrivit Ministerului Educaţiei, „În învăţământul superior, întreruperea temporară a activităţii rămâne exclusiv la latitudinea conducerilor universităţilor, în virtutea autonomiei universitare. Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să consulte paginile web ale universităţilor în care studiază pentru a obţine informaţiile necesare”. În baza acestei dispoziţii, Universitatea Politehnica şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au decis, spre exemplu, să suspende, astăzi şi mâine, desfăşurarea cursurilor.