Ministerul Educaţiei a dat o notă privind ocuparea funcţiilor de directori rămase vacante în urma concursului

0
398

ministruPe funcţiile de director şi director adjunct, rămase vacante după validarea rezultatelor concursului, pot fi numite şi persoanele care până la organizarea acestuia au ocupat aceste funcţii şi nu au participat la concurs sau au participat dar nu au fost admise, a declarat, ieri, pentru Agerpres, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Liviu Marian Pop.

“În urma analizării aplicării Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar s-a emis, prin derogare, o notă care prevede soluţionarea situaţiilor pentru care nu s-au emis deciziile de numire în funcţiile de director şi director adjunct prin detaşare, în interesul învăţământului. Nota prevede că în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după validarea rezultatelor concursului pot fi numite şi persoanele care până la organizarea acestuia au ocupat funcţii de director sau director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi nu au participat la concurs sau au participat, dar nu au fost admise. Luni începe şcoala şi trebuia găsită o soluţie pentru ca în aceste unităţi şcolare să avem directori şi directori adjuncţi”, a precizat Pop.

El a explicat că derogarea dată trebuie să rezolve probleme celor peste 600 de funcţii de directori. ”Ei sunt detaşaţi până în 31 august, conform legii sau data desfăşurării unui nou concurs. Nu s-a decis până în momentul de faţă să se desfăşoare un concurs. Urmează ca luna aceasta domnul ministru să decidă acest lucru. (…) Noi ne-am dorit un singur lucru: să avem ocupate funcţiile de conducere pentru că începe (…), trebuie luate decizii. Pe o metodologie deficitară au lăsat peste 600 de posturi de directori neocupate”, a adăugat secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar.

Pop a mai spus că astăzi va avea loc o nouă videoconferinţă în care se va discuta situaţia posturilor neocupate. Potrivit oficialului, dintr-un total de 6.404 directori au fost numiţi prin concurs 4.058, iar prin detaşare trebuie numiţi 2.346. Numărul situaţiilor nesoluţionate este de 358 (5,59%). Dintr-un total de 2.480 de directori adjuncţi au fost numiţi prin concurs 1.344, iar prin detaşare trebuie numiţi 1.136. Numărul situaţiilor nesoluţionate este de 308 (12,42%).