Poliţia de Frontieră: 48 de irakieni ascunşi într-un camion cu ciocolată încercau să intre în ţară

0
512

irakieniPoliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi în compartimentul de marfă al unui camion încărcat cu ciocolată, 48 cetăţeni irakieni care intenţionau astfel să intre ilegal în ţară.

În data de 30.12.2016, ora 19.23, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul bulgar Dimitrov N., în vârstă de 42 ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta cutii cu drajeuri de ciocolată, din Bulgaria către o societate din Ungaria.

În baza analizei de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea CO2, care a indicat valori peste nivelul normal. Astfel, s-a procedat la deschiderea si verificarea compartimentului marfă, iar in interiorul acestuia au fost descoperite ascunse  un număr de 48 de persoane – 17 minori, 9 femei şi 22 de bărbaţi.

În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni irakieni, adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, iar dintre minori, cel mai mic avea numai câteva luni. Migranţii au declarat că doreau să ajungă în Ungaria, iar şoferul camionului că nu avea cunoştinţă despre prezenţa acestora în compartimentul marfă al autovehiculului.

Conform  protocolului româno – bulgar, şoferul bulgar şi cetăţenii irakieni au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, anunţă Poliţia de Frontieră.