Vătăjelu: „Plec cu regretul că nu am luat un trofeu cu Universitatea“

0
433

Fundaşul de 23 de ani, care a semnat, marţi, cu Sparta Praga, speră însă ca la finalul sezonului să primească dinspre Bănie un tricou de campion şi o medalie

VATAJELUBogdan Vătăjelu a parafat, marţi, un acord valabil trei ani şi jumătate cu vicecampioana Cehiei, Sparta Praga, în schimbul unei sume nedivulgatate deocamdată de cele două părţi, dar care se vehiculează a fi, conform celor mai multe dintre surse, de 1,3 milioane de euro. Totodată, Ştiinţa ar urma să primească şi 10 la sută dintr-un transfer ulterior al său.

În cadrul unei ultime conferinţe de presă susţinute la Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu a declarat, ieri, că este fericit că acest transfer s-a realizat, dar şi faptul că regretă că nu a ridicat un trofeu în tricoul alb-albastru.

„Sunt fericit că acest transfer s-a realizat. Am susţinut de la bun început că numai în condiţiile în care o echipă va face o ofertă bună pentru Universitatea sunt dispus să fac următorul pas. Iată că acum s-a întâmplat acest lucru. Plec însă şi cu un regret, că nu am ridicat un trofeu în tricoul Universităţii Craiova, dar sunt sigur că băieţii se vor gândi şi la mine atunci când vor câştiga un trofeu. Sper ca la finalul sezonului să îmi trimită şi mie tricoul de campion şi o medalie, pentru că am muncit împreună până acum. Sunt mulţi jucători valoroşi în lot, de aceea sunt convins că Universitatea va găsi cea mai bună soluţie pentru acoperirea postului de fundaş stânga”, a declarat Vătăjelu.

Apărătorul a dezvăluit că a fost primit bine la gruparea din capitala cehă şi că a vorbit deja cu “vedeta” Tomas Rosicky, care i-a promis că îl va ajuta să se adapteze. La noua echipă, apărătorul speră să poarte tot tricoul cu numărul 5.

“E un pas foarte important în cariera mea. Acum, trebuie să îmi câştig locul de titular, să le câştig încrederea celor de acolo. Am discutat şi sper că voi continua tot cu numărul 5. M-au primit destul de bine, am fost să vizitez stadionul. M-am întâlnit cu Tomas Rosicky, mi-a urat bun venit şi mi-a spus că o să mă bucur de tot sprijinul lui”, a mai spus Vătăjelu.

Cât priveşte Naţionala, Vătăjelu susţine că “transferul meu nu reprezintă o palmă pentru nimeni, implicit nici pentru domnul Daum (n.r. selecţionerul României). Eu continui să visez că voi juca pentru echipa naţională, ar fi încununarea muncii mele începută la 5 ani. Dar pentru asta trebuie în primul rând să devin om de bază la Sparta Praga, apoi mă voi gândi la Naţională.”

Finalmente, Vătăjelu, care a mai fost dorit în această perioadă şi de divizionara secundă germană VfB Stuttgart, a spus: “Mulţumescu suporterilor care m-au sprijinit, care au fost tot timpul lângă echipă în aceşti ani minunaţi petrecuţi la Universitatea. Am avut multe de învăţat de la craioveni. Le doresc tuturor suporterilor Universităţii un an plin de împliniri şi să susţină necondiţionat echipa.“

Marcel Popescu: “Subiectul plecări este unul închis, urmează subiectul veniri”

La întâlnirea cu media craioveană a participat şi preşedintele Marcel Popescu, care i-a mulţumit lui Bogdan Vătăjelu în numele clubului şi al suporterilor şi a declarat că fundaşul stânga este singurul fotbalist de care Craiova se desparte în această iarnă.

“Ieri (n.r. marţi) s-a oficializat cel mai important transfer al iernii pentru Universitatea Craiova. În numele clubului, îi mulţumesc lui Bogdan, iar în numele suporterilor fac acelaşi lucru Exportăm direct în Europa, fapt ce reprezintă o probă a valorii unui club care-şi recapătă strălucirea. Universitatea a discutat exclusiv cu Sparta Praga, confidenţial, profesional, nu au existat tratative cu alte cluburi. Politica clubului va rămâne aceea de a vinde un singur jucător pe an. Aşadar, subiectul plecări este unul închis, urmează subiectul veniri. Pentru că principalul scop va fi acela de a construi o echipă solidă. Trebuie că toată lumea să înţeleagă că Universitatea nu vinde să trăiască, ci mizează pe o dinamică a transferurilor care să le dea posibilitatea tinerilor Craiovei de a creşte în carieră. Bugetul clubului este dimensionat astfel încât să nu ne bazăm pe vânzarea unui jucător.

Acum trebuie să ne calculăm paşii, să nu facem mari schimbări la nivelul lotului. Stabilitatea, întărirea lotului şi creşterea forţei de joc a Universităţii Craiova sunt principalele obiective pe care le avem acum. Pentru a ne bate sus avem nevoie de doi atacanţi, un fundaş central şi unul lateral. Important este ca ei să vină cu convingerea că pot scrie istorie sub culorile Universităţii Craiova. Toţi trebuie să înţeleagă spiritul acestui club. Faptul că bogăţia noastră nu e contul, că tot suntem la capitolul acestui transfer, ci bucuria sutelor de mii de suporteri“, a declarat şi Marcel Popescu.

Bogdan Vătăjelu evolua în tricoul Universităţii din ianuarie 2014, când a fost transferat pentru 250.000 de euro de la Metalul Reşiţa. În cei trei ani petrecuţi în Bănie, Vătăjelu a disputat 111 partide şi a înscris 8 goluri.

Din acest sezon, el a preluat banderola de căpitan şi a fost integralist în toate partidele. Noua echipă a lui Vătăjelu se reuneşte în data de 4 ianuarie, la fel ca Universitatea. După efectuarea vizitei medicale, pe 6 ianuarie, craiovenii vor zbura în Malta, pentru un stagiu de pregătire care se va încheia în data de 27. Printre adversarii pe care Ştiinţa îi va întâlni în Malta sunt Borussia Monchengladbach, Red Bull Salzburg şi Dinamo Zagreb, programul amicalelor urmând a fi stabilit în perioada următoare.

Pe locul 4 în campionat, cu 37 de puncte după 21 de etape, Craiova revine în campionat (4-7 februarie) cu un meci pe teren propriu cu FC Voluntari. Până la finalul sezonului regulat, Universitatea va mai  da piept, în ordine, cu FC Botoşani (d), Steaua (a), Dinamo (d) şi cu Gaz Metan Mediaş (a).

.