Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie a.c., aşteptate oarecum cu interes, mai ales din perspectiva mandatelor disponibile pentru redistribuire. Câştigând detaşat la ambele Camere cu peste 45%, ceea ce părea neverosimil, PSD cumulează cel mai mare număr de mandate, fiind aproape de a atinge o majoritate simplă, fără nici o altă susţinere. Cum ALDE, aliat şi în legislatura precedentă, rămâne cel puţin declarativ alături, în acelaşi parteneriat, n-ar trebui să se pună probleme deosebite în privinţa „zonei de extracţie” a viitorului premier. Chiar dacă în teritoriul dreptei se mai elaborează, încă, socoteli aritmetice, adunând tot ce este posibil, cu excepţia PSD, este greu de crezut că vom putea asista la o repetare „la indigo” a ceea ce săvârşise Traian Băsescu, în 2004, cu „soluţia imorală” şi, apoi, în 2008 cu „mandatul în plus” al partidului său de suflet, nejustificat, obţinut „afară”, în condiţiile în care adversarii politici erau câştigătorii procentuali şi morali. Nicăieri în Europa, în lumea civilizată, un asemenea circ sordid, după încheierea alegerilor, nu există. Un precedent s-a mai înregistrat în Albania, în urmă cu nişte ani, pe vremea lui Sali Berisha. Cine va fi noul premier, în urma furtunii generate de vehicularea numelui lui Liviu Dragnea, rămâne de văzut. Oricum, liderul social-democrat este pe val şi a condus aidoma unui strateg inspirat „trupele” spre o victorie de ţinut minte. N-a sărit în sus de bucurie – poate şi fiindcă a mai văzut astfel de ipostaze la alţii –, nu a făcut declaraţii belicoase la aflarea rezultatului, şi-a cenzurat efuziunile, nu s-a hazardat în polemici de duzină şi chiar a lăsat impresia unei cumpătări politice, de invidiat. Nu-i spunem viclenie. Mai exact, a înţeles unde au greşit predecesorii săi. Între „adjuncţii” pe care s-a rezemat au fost şi liderii PSD Dolj, care au obţinut şase mandate de deputat şi trei mandate de senator, alăturându-se astfel PSD Iaşi, PSD Argeş şi PSD Bacău, cu aceeaşi „recoltă” parlamentară. Ducând pe umeri o condamnare – cu suspendare, e adevărat –, Liviu Dragnea s-a văzut, însă, poziţionat între orgoliu şi raţionalitate. Are merite imense în performanţa partidului, chiar dacă e uşor de spus că Dacian Cioloş, devenit „mirajul liberal”, s-a dovedit o himeră care nici candidat nu a fost, nici în campanie nu s-a alăturat. S-a spus că PSD a obţinut peste 3,5 milioane de voturi, ceea ce este adevărat, şi corespunde numărului de parlamentari obţinut. Este un partid dominant, dar nu hegemonic, ca să spunem aşa. Un partid viu, cu un eşalon tânăr, consistent, luat în serios. Partidul s-a urbanizat, în sensul că nu mai depinde de o bază rurală exclusivă, şi a obţinut scoruri extrem de importante în localităţi urbane. La Dolj, de pildă, PSD s-a impus în toate oraşele şi segmentul de votanţi decisivi nu a mai fost cel reprezentat de vârstnicii stigmatizaţi de elitistul care scria în urmă cu câţiva ani că „Matusalem votează”. Lucrând temeinic în campania electorală pe „problematica socială”, argumentând în apariţiile televizate, dar şi în media scrisă, această teză, social-democraţii s-au autodepăşit captând încrederea celor care i-au votat şi au făcut propria investiţie de încredere. Aseară, Liviu Dragnea, într-o primă apariţie televizată, între altele a spus „că toţi cei care ignoră votul românilor greşesc” şi că „PSD vrea să conlucreze cu preşedintele Iohannis”.
