Proiectul se desfăşoară în perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2017, fiind finanţat cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul Erasmus+. Parteneri în acest proiect sunt elevi şi profesori de la Liceul Walter-Eucken-Berufskolleg din Dusseldorf, Germania, limba de lucru fiind engleza. Liceul Teoretic „Henri Coandă” implementează proiectul în cadrul Acţiunii KA2-ROGER! BEVERAGES, având numărul de referinţă 2015-1-DE03-KA2-013720_2.
Obiectivul principal al proiectului este lansarea pe piaţă a unei noi băuturi non-alcoolice. Pe parcursul implementării proiectului, elevii beneficiază de dezvoltarea competenţelor lingvistice şi de utilizarea noilor tehnologii, de dezvoltarea spiritului antreprenorial şi a lucrului în echipă, vor învăţa să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea. Prima activitate de învăţare/predare/formare s-a desfăşurat în perioada mai-iunie a anului şcolar trecut, la Liceul Teoretic „Henri Coandă”, activitate la care au participat 16 elevi şi 3 profesori din Germania.
Elevii craioveni au urcat pe podium
În perioada 28 noiembrie – 3 decembrie 2016, a avut loc la Dusseldorf a doua activitate de învăţare/predare/formare, activitate la care au participat 16 elevi din Liceul Teoretic „Henri Coandă”, însoţiţi de profesoarele Diana Ţecu şi Simona Camen, coordonatorul proiectului. „Activităţile desfăşurate în Germania au fost deosebit de atrăgătoare şi utile. Elevii au cumpărat ingredientele necesare şi au preparat singuri sucurile, au calculat preţurile, au prospectat piaţa, au creat materiale publicitare. Activităţile practice s-au îmbinat armonios cu cele teoretice, la final elevii reuşind să realizeze materiale promoţionale şi să formuleze idei interesante de promovare a produsului ce urmează să fie lansat pe piaţă.
În ultima zi a întâlnirii, şcoala gazdă a organizat un concurs de prezentare a proiectelor realizate de grupurile de elevi, elevii români câştigând Premiul I şi Premiul al II-lea şi fiind felicitaţi de membrii juriului pentru calitatea materialelor prezentate şi maniera în care au fost prezentate”, a precizat prof. Simona Camen, coordonatorul proiectului.
Lucrul în echipă i-a motivat
În urma analizării activităţilor desfăşurate în Germania, s-a concluzionat că impactul a fost pozitiv, că au fost atinse toate obiectivele propuse pentru această activitate, întâlnirea constituind, atât pentru elevi cât şi pentru profesori, o experienţă frumoasă şi interesantă. Lucrând în echipă, elevii şi-au exersat competenţele de comunicare în limba engleză, dar şi abilităţile de negociere, de cooperare, de luare de decizii şi şi-au dezvoltat spiritual de toleranţă.
Şi, aşa cum postula Henri Coandă, „Ceea ce se învaţă în anii liceului este temelia cunoştinţelor de mai târziu”, iată că elevii de aici au reuşit să dovedească că sunt foarte inteligenţi, creativi şi perseverenţi. Liceul „Henri Coandă” se adresează tuturor categoriilor de elevi, având o ofertă completă de la clasa întâi la clasa a XII-a. Instituţia de învăţământ dispune de cantină (renovare şi dotare integrală), sistem de iluminat în curtea unităţii refăcut complet, precum şi investiţii în spaţiul verde, sistem audio performant folosit în pauzele dintre ore, precum şi staţie radio pentru elevi, sisteme automate economice de folosire a apei şi energiei electrice, instalaţie dublă de acces la intrare pe bază de cartelă magnetică şi sistem rotativ cu clichet electronic alături de supraveghere video.