Alegeri libere. Sună deja banal. Şi cât le-am dorit de mult, acum 27 de ani, când şi asta se clama în centrul Craiovei de manifestanţii ieşiţi în stradă, convinşi că se rezolvă totul. Nu a fost chiar aşa. Duminică suntem chemaţi la vot. Din nou. Şi mulţi dintre noi, dacă nu majoritatea, vor merge. Convinşi de justeţea gestului lor civic. De speranţa vie, că de această dată „o nimeresc”, trimiţând în Parlament pe cei potriviţi. Votul nostru, al celor care mergem la vot, şi în virtutea obişnuinţei, dar şi a convingerii că aşa trebuie procedat moralmente, este până la urmă o investiţie de încredere. Nu se cuvine, cu alte cuvinte, nici unora, nici altora – el, votul nostru –, ci doar celor cărora le probăm că existăm. Şi ar trebui să se teamă. Campania electorală, cum s-a spus, destul de anostă, dacă nu leşinată, un ping-pong de vorbe fără comunicare, după o lună de dezbateri şi confruntări politice, asortate cu cifre, a luat sfârşit. Ceva nou? Da şi nu prea. O problemă ar fi suficienţa mediocră a „jucătorilor”, ce se vede. Apoi, mesajul naţionalist, deşi timid, resimţit, care n-a scăpat atenţiei. În fine, o altă observaţie, cumpătata campanie electorală, în sensul „asanării” covârşitoare a gesturilor rebele – distrugeri de bannere, meşe şi panouri de afişaj – de altădată. „Contondenţa” unor discursuri nu a fost definitiv eliminată, ceea ce intră în logica unei campanii electorale. Numai că la noi adversitatea se exprimă în genere, ca să zicem aşa, fără prea mult ipocrizie, nu se umblă cu menajamente, cu eufemisme, cu ironii fine. Dar ce a fost a fost. S-a vorbit abundent, atât în stradă, cât şi la televiziuni şi în presa scrisă despre necesitatea unei radicale schimbări a clasei politice. Ceva mai la îndemână a fost schimbarea guvernului. În urmă cu un an. Mai greu de imaginat, pe termen scurt, e o reformă reală a partidelor politice. Dacă se poate spera la „o schimbare a clasei politice”, fără să nădăjduim într-o schimbare de fond a mentalităţilor şi procedurilor electorale, pe scurt, într-o schimbare semnificativă la nivelul alegătorilor, e greu de spus. Parlamentul viitor, rezultat din alegerile libere de mâine, 11 decembrie a.c., în care decisivă este oferta, va fi rezultatul opţiunii noastre. Vom alege dintre cei deja aleşi de partide, pe listele lor. Cât de plauzibilă e „marfa” nu avem de unde să ştim. Ceea ce ştim însă este altceva: suntem electoratul de acum patru ani. Şi nu votul nostru de încredere a fost de vină. Fiindcă dacă e să batem câmpii, „schimbare” înseamnă o reformă a moravurilor, a inerţiilor tradiţionale, şi mulţi dintre noi nu vom apuca acest moment. Faptul că respectiva exigenţă a fost pusă pe tapet nu este însă deloc un lucru rău. Sperând în buna inspiraţie a doljenilor, în disponibilitatea lor de a participa la vot, ca în atâtea alte dăţi, să aşteptăm acum rezultatul.
