Conform IPJ Dolj, în perioada 05-08.12.2016, poliţiştii rutieri craioveni au organizat acţiuni pe principalele străzi din municipiul Craiova, pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public. De asemenea oamenii legii au urmărit şi conştientizarea pietonilor cu privire la importanţa respectării normelor privind traversarea străzilor. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi aplicat 185 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 21.000 lei. Dintre acestea, 25 de sancţiuni au fost aplicate unor şoferi care nu au acordat prioritate pietonilor, iar alte 63 sancţiuni au fost aplicete unor pietoni care au traversat neregulamentar strada. Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 30 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.