Preşedintele Curţii Supreme, Lordul Neuberger, s-a exprimat la sfârşitul a patru zile de audieri a unui apel introdus de guvern împotriva deciziei unei instanţe inferioare care a hotărât luna trecută că executivul nu poate invoca Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona privind părăsirea UE fără aprobarea parlamentului.
Notificarea declanşează o perioadă de negocieri de doi ani între Marea Britanie şi UE şi se încheie cu încetarea calităţii de membru al Uniunii.
Lordul Neuberger a anunţat după audierea argumentelor constituţionale prezentate de juriştii ce au reprezentat guvernul şi de cei care i-au reprezentat pe cei doi oameni de afaceri care au contestat dreptul executivului de a declanşa articolul 50 fără aprobarea parlamentului că decizia Curţii Supreme va fi luată cât mai repede cu putinţă.
Dar această decizie nu mai are acum aceeaşi importanţă după votul de joi din Camera Comunelor, când deputaţii au votat cu o covârşitoare majoritate aprobarea calendarului Brexit preconizat de guvern în schimbul prezentării de către cabinetul condus de premierul Theresa May a unui plan al obiectivelor în viitoarele negocieri cu UE.