New Strategy Center: Sistemele de securitate în protecţia produselor

0
424

nscNew Strategy Center continuă seria evenimentelor dedicate combaterii contrabandei, contrafacerii şi a celorlalte infracţiuni asociate comerţului ilicit cu diverse produse, prin organizarea dezbaterii „Sistemele de securitate în protecţia produselor. Noi mijloace pentru creşterea eficienţei combaterii contrafacerii şi contrabandei” având la bază consideraţia că tehnologia şi cooperarea joacă un rol crucial în combaterea acestor fenomene cu efecte deosebite asupra economiei. În principal, este nevoie ca sistemele de urmărire implementate la nivel local sau naţional să poată comunica între ele şi partaja date şi informaţii valoroase în timp real. În plan secund, tehnologia pentru susţinută de mijloace complementare, precum sancţiuni şi pedepse descurajatoare la nivel internaţional. Monitorizarea întregului lanţ de fabricare şi comercializare a produselor care sunt subiectul infracţiunilor asociate cu contrabanda şi contrafacerea reprezintă una dintre cele mai viabile soluţii pentru diminuarea pagubelor produse de comerţul ilegal cu tutun şi infracţiunile asociate. Monitorizarea presupune ca producătorii să îşi înregistreze marfa produsă şi să partajeze cât mai multe date şi informaţii cu distribuitorii produselor, apoi distribuitorii să înregistreze primirea mărfii şi transmiterea acesteia către clienţii lor direcţi iar datele şi informaţiile astfel generate să fie colectate de către companii într-o bază de date unică şi centralizată pentru a putea fi folosită de instituţiile de stat care au competenţe legale. În ceea ce priveşte tehnologia, aceasta are o eficienţă ridicată doar dacă îndeplineşte următorii factori: 1) Permite structurilor guvernamentale de aplicare a legii şi mediului privat să facă schimb de informaţii la nivel global 2) Toate părţile implicate, atât publice, cât şi private au roluri, atribuţii şi responsabilităţi clar delimitate în lupta împotriva produselor contrafăcute 3) Facilitează şi uşurează identificarea produselor contrafăcute prin comparaţie cu cele originale, fără a fi nevoie de echipamente specializate de identificare. 4) Facilitează implementarea de măsuri de securitate inaccesibile contrafacerii Este nevoie ca monitorizarea şi urmărirea să fie standardizate, pe baza unor norme care permit accesul organismelor independente şi, cel mai important, nu periclitează producţia legală. Totodată, procesele asociate monitorizării trebuie să fie accesibile tuturor părţilor relevante care fac parte din lanţul de producţie şi distribuţie a produselor. Acest lucru presupune o cooperare sporită între autorităţi şi dezvoltatori, pentru a putea fi dezvoltate cele mai eficiente tehnologii de prevenire şi combatere a traficului ilicit. Toate aceste aspecte au făcut obiectul dezbaterii iniţiate de New Strategy Center ieri, 6 decembrie 2016.

Au participat la dezbatere prin următoarele teme: “Deschiderea dezbaterii şi introducerea în tematică”: Dl. Ionel Niţu, preşedintele New Strategy Center, Dl. Dorel Fronea, vicepreşedinte ANAF, Autoritatea Naţională Vamală: “Noi mijloace pentru creşterea eficienţei combaterii contrabandei şi contrafacerii. Perspectiva instituţională”, Dl. Marin Turică, şeful serviciului de combatere a criminalităţii transfrontaliere, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră: “Trasabilitatea produselor şi combaterea contrabandei şi contrafacerii” , Dl. Patrick Chanez, reprezentant Inexto, Elveţia: “Solutions to secure supply chains: Anticounterfeiting and track and trace”, Dl. Toma Cîmpeanu, director executiv executiv al Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice: “Principii în dezvoltarea sistemelor care asigură trasabilitatea. Beneficii şi adresabilitate.”, Dl. Remus Ene, Societatea de avocatură Pachiu şi Asociaţii: “Transpunerea legislaţiei UE privind trasabilitatea produselor”

Evenimentul a fost supus regulilor Chatham House şi a beneficiat de traducere simultană în limba engleză şi limba română.