Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, luni, în jurul orei 17.45, poliţiştii din Calafat l-au depistat pe Ion C., de 64 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Popa Şapcă din Calafat, având o concentraţie alcolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit şi faptul că doljeanul nici nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Bărbatul de 64 de ani a fost condus la Spitalul Calafat unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele doljeanului, poliţiştii au întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile legale.