Recomandări ANSVSA pentru cumpărăturile de sărbători

0
502
carneÎn apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, A.N.S.V.S.A. recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar.
Aceasta înseamnă că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte.
Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului,depozitării şi comercializării;
– etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc;
Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, ducând la deces.
Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, sa fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie sa revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată.
Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate
Peştele proaspăt trebuie sa aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Daca peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor si carnea  este moale.
Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar.
Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, etc. se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.