Urna funerară a lui Fidel Castro merge spre Santiago, leagănul revoluţiei cubaneze

0
432

castro.jghzublepkConvoiul ce poartă urna funerară a lui Fidel Castro a plecat astăzi dimineaţă într-un pelerinaj de patru zile prin Cuba până în localitatea Santiago, leagănul revoluţiei cubaneze şi locul unde vor avea loc duminică funeraliile fostului lider cubanez, relatează AFP, citată de Agerpres.

După două zile în care sute de mii de cubanezi i-au adus lui Castro un ultim omagiu la Havana, cenuşa sa pusă într-o urnă de cedru, învelită cu drapelul Cubei şi protejată de un cadru de sticlă, va reface în sens invers drumul parcurs de liderul revoluţiei cubaneze şi de gherila sa în anul 1959.

Convoiul militar, alcătuit din şapte vehicule, a pornit la drum la ora locală 07:16 (12:16 GMT) din faţa Ministerului Forţelor Armate, în prezenta membrilor guvernului, a demnitarilor din partidul comunist şi a văduvei lui Castro, Dalia Soto del Valle.

La trecerea ‘Caravanei libertăţii’, sute de mii de cubanezi masaţi de-a lungul traseului din Havana strigau ‘Vivas’ agitând drapele cubaneze.

Convoiul va parcurge 950 de kilometri, iar la capătul celor patru zile de pelerinaj urna funerară va fi îngropată duminică la cimitirul Santa Ifigenia de Santiago, alături de mausoleul lui José Marti, eroul independenţei Cubei.

Funeraliile de duminică vor marca şi încheierea celor nouă zile de doliu naţional decretate vineri seară de fratele lui Fidel Castro şi succesorul său la putere, Raul Castro.