Vătăjelu, preferat lui Toşca, în Toscana

0
373

vatajeluCăpitanul Ştiinţei, ignorat de selecţionerul Daum, este dorit de Fiorentina, echipă la care evoluează Tătăruşanu şi Ianis Hagi

Bogdan Vătăjelu este văzut, în presa din Italia, printre posibilii înlocuitori ai lui Marcos Alonso la Fiorentina, după transferul acestuia din urmă la Chelsea. Firenzeviola.it a relatat despre interesul Fiorentinei pentru Vătăjelu, iar informaţia a fost preluată de mai multe site-uri de mercato din Italia care au menţionat că fundaşul Craiovei va ajunge pe  „Artemio Franchi”, în iarnă. Managerul general al grupării „Viola”, Pantaleo Corvino, „se interesează de fundaşul stânga de la Craiova, Vătăjelu, născut în 1993” conform presei din Toscana. Fundaşul Ştiinţei se declară bucuros de interesul italienilor, însă spune că este cale lungă de la o simplă propunere făcută probabil de un impresar până la o ofertă concretă de transfer: „Am văzut şi eu că se vorbeşte despre mine în presa din Italia, dar din ce am citit, nu cred că este ceva concret. Probabil am fost propus. Mă bucură, e un motiv în plus de încredere, dar cred că mai e mult până acolo” a afirmat Vătăjelu. La Fiorentina mai evoluează doi români, portarul Ciprian Tătăruşanu şi Ianis Hagi, fiul patronului şi antrenorului de la Viitorul. De asemenea, la gruparea toscană au mai activat de-a lungul timpului atacanţii români Adrian Mutu şi Marius Lăcătuş.

Întrebat de echipa naţională, Vătăjelu s-a declarat dezamăgit de înfrângerea României în faţa Poloniei, însă crede că tricolorii se pot califica la Campionatul Mondial din Rusia. Neglijat de neamţul Daum, care i-a preferat pe Toşca, Latovlevici şi Steliano Filip, Vătăjelu spune că mai speră încă la convocare dacă va avea în continuare prestaţii remarcabile: „Nu sunt multe de zis, e păcat că nu am câştigat cu Polonia, dar şansele nu sunt compromise. Am încredere că vom câştiga următorul meci, cel cu Danemarca de pe teren propriu, şi vom reveni pe primele locuri. Nu am mai vorbit cu selecţionerul Daum în ultima vreme, dar voi continua să îmi fac treaba la Universitatea Craiova şi poate va veni şi convocarea”.

În vârstă de 23 de ani, Bogdan Vătăjelu este cotat la un milion de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, iar în actuala stagiune a fost integralist în toate cele 17 meciuri jucate în toate competiţiile de Universitatea Craiova, în care a reuşit două goluri şi două pase decisive.