Radu Mazăre a mers, ieri, la ÎCCJ unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit bani de la un om de afaceri pentru a îl ajuta să câştige un contract, fostul primar al Constanţei povestind judecătorilor şi cum au decurs relaţiile sale de afaceri cu Elan Schwartzenberg.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată în luna aprilie de DNA, fiind acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din cartierul Henri Coandă. “Sunt acuzat că în 19.10.2011 m-am întâlnit cu Avraham Morgenstern şi i-am dat acordul tehnic. Este adevărat că ne-am văzut la data respectivă la casa mea din Mamaia. Ofertele pentru licitaţie nu erau încă depuse. Dânsul m-a sunat să vorbească cu mine, eu i-am zis să vină la mine acasă. Subiectul întâlnirii era legat de proiectul cartierului pentru tineri, nu am discutat despre campusul social Henri Coandă. (..)Tangenţial m-a întrebat dacă campusul urma să aibă camere de luat vederi şi spălătorie. Nu obişnuiam să mă întâlnesc cu constructorii înainte de licitaţii. Dar în cazul campusului social imi era teamă că nu se va tine licitaţia din lipsă de concurenţi, din cauza preţului mic. Doar Saphir s-a înscris, drept dovadă. Este real conţinutul interceptării, nu am discutat altceva. Nu am discutat ce oferte financiare să depună sau alte detalii. Dânsul mi-a spus că se gândeşte să participe la licitaţie”, le-a spus Radu Mazăre judecătorilor.
În aceeaşi cauză, Radu Mazăre este cercetat pentru că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. Fostul edil susţine că, deşi era titlularul contului, nu s-a folosit niciodată de el. Mazăre le-a povestit judecătorilor, la termenul de luni, că în anunl 2002 a mers în Cuba iar la întoarcere a avut o discuţie cu Elan Schwartzenberg despre oportunităţie de investiţii în ţara respectivă, omul de afaceri propunându-i să facă afaceri împreună. “Am deschis în 2003 un cont bancar în Israel, i-am dat şi procură lui Elan să opereze pe acel cont. Eram primar atunci. Dânsul urma să pună bani în acel cont de-a lungul timpului, de ordinul zecilor-sutelor de mii de euro, în funcţie de disponibilităţile sale. Eu eram titularul contului, dânsul doar avea procura respectivă. El făcea viramente în acel cont. Acest acord s-a concretizat în două afaceri imobiliare, una în Brazilia şi una în Madagascar. Erau anumite ţări în care Elan nu mergea, pentru că era israelian. În 2003 Elan a început să transfere bani în acel cont. Până în 2011 cred că în contul acela au intrat din contul personal al lui Elan sau din conturile firmelor sale aproximativ un milion de euro. Îmi spunea el ce sume a virat în contul respectiv, de obicei când ne întâlneam, odată la câteva luni. Eram prieten cu Elan dinainte de 2000. Cred că din 1998. Nu am declarat acel cont in declaraţia de avere. Desi eram titularal contului, banii nu erau ai mei, ci ai lui Elan. Dacă l-aş fi declarat, ar fi trebuit să explic de unde provin banii respectivi”, le-a spus fostul edil judecătorilor.
În anul 2006, Radu Mazăre a mers în Brazilia cu unul dintre fraţii lui, Mihai Mazăre, identificând anterior două terenuri pentru investiţii în zona respectivă. “Avea şi el un acord similar cu al meu cu Elan, legat de contul din Israel, şi am început demersurile pentru a achiziţiona cele două terenuri. Unul a fost cumpărat în 2007, al doilea în 2008, pe numele fratelui meu, dar cu banii lui Elan. Am folosit bani şi din contul fratelui meu Alexandru, pe care era titulară şi prietena lui, Ema Gavrilă. Acel cont era alimentat tot de Elan, dar banii cash îi primea de la Ema Gavrilă în România. În iunie 2008 am încheiat în Israel anexa 1 la contractul de reprezentare făcut în 2003 cu Elan. Acolo apăreau fratele meu Mihai si Ema Gavrilă şi prevedea că banii au fost investiţi de Elan şi Ema în cotele respective, că eu şi Mihai urmează ca în 10 ani sa găsim finanţator pentru un proiect pentru acele terenuri, iar dacă nu facem acest lucru, terenul urma să se vândă si banii împărţiţi astfel: 75% Elan, 15% Ema Gavrilă si 5% eu, iar 5% Mihai Mazăre”, a mai spus Radu Mazăre.