Mulţescu: „La Craiova este cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de antrenor”

0
423

multescuTehnicianul Universităţii spune că şi-a montat elevii pentru a câştiga partida de la Târgu Mureş, pe care o consideră mai dificilă decât pare la prima vedere

Victoria obţinută de Universitatea Craiova în faţa celor de la Pandurii a fost cea cu  numărul 100 în Liga I pentru antrenorul Gigi Mulţescu, iar acesta a dezvăluit că acest mandat petrecut în Bănie este cel mai frumos din cariera sa: „Când am venit la Craiova am spus că mi-e foame de trofee, dar nu mă aşteptam să fim atât de sus în clasament. Perioada de la Craiova este cea mai frumoasă din cariera mea, chiar dacă am mai avut succese importante şi în Turcia, dar era vorba de echipe mici, nu de calibrul Universităţii. Mă bucură emulaţia din jurul echipei, sper să păstrăm interesul ridicat şi în continuare prin jocul nostru, cât şi prin rezultate. Nu mă gândesc la altceva decât la cum jucăm, aş sta flămând dacă am avea şansa de a câştiga titlul”.

Despre jocul cu ASA, programat sâmbătă, de la ora 18, pe arena „Trans-Sil” din Târgu Mureş, Mulţescu a spus că nu poate fi tratat ca unul uşor, fiindcă ardelenii au demonstrat că pot pune probleme oricărei echipe, oferind ca argument meciurile celor de la ASA cu Dinamo şi Steaua. „Nu trebuie să ne raportăm la locul din clasament al Mureşului, ar fi o mare greşeală, fiindcă ne va aştepta un meci dificil şi l-am pregătit ca atare. Au început mai greu, dar pe parcurs şi-au revenit, şi-au completat lotul şi şi-au rezolvat problemele de joc, iar rezultatele cu Dinamo şi Steaua vorbesc de la sine” a declarat Mulţescu, adugând că nu va putea conta pentru acest joc pe Madson, accidentat, şi Nuno Rocha, suspendat, în timp ce Mateiu şi Dumitraş, reveniţi la prima echipă, vor face deplasarea în Ardeal, dar au şanse mici să prindă lotul de 18.

Gigi Mulţescu a declarat că nu se pune problema achiziţionării unor jucători de la Pandurii până aceştia nu vor fi liberi de contract, însă a dezvăluit că în vară oltenii s-au interesat de atacantul celor de la CFR Cluj, Cristi Bud, însă acesta nu a putut fi transferat, întrucât nu era liber de contract, iar Universitatea a avut interdicţie să aducă jucători legitimaţi la un alt club. Dintre jucătorii celor de la Pandurii, Universitatea îl are în vedere pe fundaşul dreapta Marian Pleaşcă.

Stoperul Craiovei, ivorianul Stephane Acka, a prefaţat partida cu ASA: „Noi ne-am pregătit pentru a câştiga meciul cu ASA, dar ştim că nu va fi deloc uşor, trebuie să ne concentrăm şi să dăm totul timp de 90 de minute pentru a pretinde cele 3 puncte. Am demonstrat deja că suntem o echipă în formă şi ne putem gândi chiar la primul loc, însă pentru asta trebuie să rămânem la fel de serioşi în pregătire şi jocuri. Am avut şi noi probleme cu arbitrajele, iar meciurile cu Steaua şi Timişoara stau mărturie, însă nu am ajuns să ne speriem de arbitri, ne gândim că oricine poate greşi”.

Alb-albaştrii întâlnesc campioana la Severin

LPF şi televiziunile care deţin drepturile de difuzare au stabilit programul etapelor 16, 17, 18 şi 19 din Liga I. Partida Universităţii cu Astra, de duminică, 20 noiembrie, se va disputa la Severin, întrucât ora stabilită este 17.30. În acest sezon, Ştiinţa a mai jucat la Severin meciul de acasă cu Dinamo, câştigat cu 2-1, şi cel din deplasare cu Pandurii, pierdut cu 1-2. În continuare, alb-albaştrii vor întâlni CSMS Iaşi vineri, 25 noiembrie, de la ora 20.30, apoi, partida din etapa intermediară, cu ACS Poli Timişoara, se va juca miercuri, 30 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul „Extensiv”, iar jocul din deplasare cu Viitorul este programat sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 20.30. Până la partida cu Astra, Universitatea joacă sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 18, în deplasare, cu ASA Tg. Mureş, apoi campionatul se va întrerupe pentru meciul echipei naţionale cu Polonia.