Actorul Valeriu Dogaru – faţă în faţă cu publicul, la Sala „Ia te uită!”

0
459

Valeriu DogaruDupă ce i-a adus în faţa publicului craiovean pe Ilie Gheorghe, Nataşa Raab, Geni Macsim şi Adrian Andone, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” reia proiectul „Ia te uită la…” şi astăzi, de la ora 18.00, vă dă întâlnire cu unul dintre cei mai de seamă actori: Valeriu Dogaru. „Veţi avea ocazia să descoperiţi amintiri din perioada repetiţiilor, povestiri amuzante sau emoţionante despre creaţiile scenice, din cabina de machiaj sau din viaţa artistului”, precizează organizatorii. Întâlnirea va avea loc la Sala „Ia te uită!” a teatrului (preţ bilet: 11 lei), prezentator fiind scriitorul Nicolae Coande. Valeriu Dogaru (n. 10 octombrie 1938, Corabia de Jos, judeţul Dâmboviţa) este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1963, an în care a fost angajat la Teatrul de Stat din Bârlad. Un an mai târziu a venit la Naţionalul craiovean, pe a cărui scenă a jucat, până azi, peste 100 de roluri, de coloratură dramatică, dar şi comică. Este Societar de Onoare al acestei instituţii, din 21 martie 2004, şi laureat cu Medalia Meritul Cultural al României.