Alb-albaştrii promit spectacol şi sacrificiu în derby

0
404

craiovaAntrenorul Gigi Mulţescu spune că elevii săi vor face “tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a le îndeplini dorinţa suporterilor”

Derby-ul penultimei etape a turului sezonului regulat se joacă luni, de la ora 20.30, la Severin, între Universitatea Craiova şi Dinamo. Clubul din Bănie a pus în vânzare 12.000 de bilete, iar vreo 2.000 din ele s-au vândut deja. Antrenorul oltenilor, Gigi Mulţescu, a prefaţat disputa, amintind despre dezavantajul echipei sale de a nu juca pe terenul propriu, cât şi despre lotul bun al oaspeţilor. “Este un meci cu implicaţii în zona superioară a clasamentului, e important în lupta pentru podium. Întâlnim un adversar puternic, care s-a întărit în ultima perioadă, aducând doi jucători valoroşi, pe lângă Rotariu, Nistor sau Lazăr. Noi suntem în perioada de consolidare a jocului ofensiv, pe care ni-l dorim mai eficient. Va fi o luptă încinsă, pe care suporterii aşteaptă să o câştigăm. Iar noi promitem să facem tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a le îndeplini dorinţa. Vor vedea un joc solid al nostru, cu combativitate dusă la limita sacrificiului. Băieţii sunt pregătiţi şi dornici să facă un meci bun. Avem un singur gând: să ne vedem suporterii mulţumiţi la final. Este un dezavantaj că nu jucăm acasă, avem alte repere pe stadionul nostru, avem tribunele aproape, avem suporteri mai aprinşi, la Severin va fi altceva. Sigur, sper să ne susţină şi acolo, fiindcă pentru ei acest meci este mai important decât este pentru cei de la Barcelona meciul cu Real Madrid. Avem cei mai mulţi şi mai pasionaţi suporteri şi pentru mine a devenit un obiectiv personal să le oferim fotbal-spectacol când văd ce suflet se pune pentru fotbal şi pentru echipă în această zonă. Eu nu agreez ideea că mai bine joci prost şi câştigi, consider că jocul bun trebuie să primeze, de la el să plecăm pentru a obţine un rezultat”.

Mulţescu nu uită că a jucat la Dinamo, dar spune că după atâtea echipe pe care le-a antrenat nu mai simte că este un joc special contra “câinilor roşii”: “Nu mă dezic de perioada petrecută la Dinamo, a fost una frumoasă, dar nici nu mă cantonez în ea. Nu pot să spun că este un meci special pentru mine, acum 20 de ani era special. Între timp am lucrat în multe alte locuri. Presiunea cea mare pentru mine acum este să le ofer suporterilor noştri fotbal de calitate şi rezultate. Cu Andone am fost coleg şi ne respectăm, dar atât, nu pot spune că suntem foarte apropiaţi. ”

Întrebat dacă instalarea lui Adrian Mutu ca manager general la Dinamo îşi poate pune amprenta în vreun fel asupra derby-ului şi despre faptul că tatăl lui Mutu ţine cu Universitatea Craiova, Gigi Mulţescu a declarat: “Mutu sau tatăl său nu pot avea vreo influenţă asupra jocului. Mutu nu joacă, iar tatăl său ne ajută doar sufleteşte, de la distanţă. Sper să-i facem o bucurie mare lui Mutu senior şi să câştigăm cu Dinamo”.

Dacă Andone l-a propus pe arbitrul craiovean Găman la meciul cu Universitatea, Mulţescu nu are vreo preferinţă în privinţa celui care va conduce meciul de la Severin: “Nu vreau niciun arbitru în mod special, poate pe Collina, dar nu mai arbitrează. Nu contează oraşul de unde este arbitrul, ci forma pe care o are. Acum, să mă scuze domnul Reghecampf, care m-a sfătuit să nu pun rezultatele pe seama arbitrajelor, dar nouă decât ni s-a luat, iar lor decât li s-a dat. Sigur, cea mai uşoară durere este durerea altuia”.

Marcel Popescu: “Ce s-a întâmplat în Kazahstan se întâmplă în fiecare etapă din Liga I”

Managerul general al Craiovei, Marcel Popescu, speră ca atmosfera de la Severin să se apropie de cea din Bănie: “De când există această echipă frumoasă, Universitatea Craiova, meciurile cu Dinamo au fost ceva aparte. Acest derby îmi trezeşte amintiri şi pasiuni. Am încercat să facem o surpriză suporterilor şi să aducem o nocturnă mobilă pe Extensiv. Tehnic şi material era posibil, dar nu era destul timp pentru a ne asigura că totul va fi în regulă, nu am avut garanţii că nu ar fi apărut probleme. Craiova a declanşat acea patimă specifică sudului, se sare peste statutul de suporter şi oamenii devin fanatici, se comportă altcumva. La Severin suntem totuşi în Republica Oltenia şi ne aşteptăm să avem aceeaşi susţinere fantastică. În maniera de joc şi în sacrificiul echipei se regăsesc suporterii. Obiectivul rămâne obţinerea celor 3 puncte cu Dinamo şi intrarea în play-off”.

Marcel Popescu consideră că iearhia este influenţată de arbitri, iar Craiova şi Dinamo sunt echipe afectate de greşelile acestora: “Vrem să fie un arbitru despre care să spunem la fel că dacă a greşit, a făcut-o omeneşte. În alte meciuri am simţit premeditarea în deciziile arbitrilor. Niciodată nu s-a greşit în favoarea noastră. Sunt echipe precum Universitatea, Astra sau Dinamo care sunt tratate cu dispreţ de arbitri. O să explodeze mămăliga, fiindcă iearhia este falsă, este influenţată de arbitraje. Ce s-a întâmplat în Kazahstan se întâmplă în fiecare etapă din Liga I”.

Madson: “Pentru astfel de meciuri te faci fotbalist”

Mijlocaşul brazilian Madson Henrique a fost recuperat după accidentarea care l-a făcut să rateze derby-ul cu Steaua şi spune că pentru meciuri precum Universitatea – Dinamo s-a făcut fotbalist: “Sunt de 3 ani la Craiova şi am văzut ce înseamă pentru oamenii de aici un meci cu Dinamo. Simţi această emulaţie în oraş, pe unde mergi, după acel 3-0 de anul trecut lumea a sărbătorit câteva zile succesul. Pentru astfel de meciuri vrei să te faci fotbalist, când eşti mic în asemenea derby-uri vrei să ajungi să joci. Şi în Brazilia avem o rivalitate între “albaştri” şi “roşii” şi se aseamănă cu cea dintre Craiova şi Dinamo. Mi-a fost foarte greu să stau pe margine la meciul cu Steaua, mai ales când am văzut că erau 2.000 de suporteri care au venit să ne susţină, mi-a părut foarte rău că n-am putut juca, dar asta e viaţa”.

Nicuşor Bancu a marcat în acel 3-0 de anul trecut cu Dinamo, dar spune că meciul de luni va fi mult mai greu: “Va fi dificil cu Dinamo, o echipă care se bate pentru primele locuri, ca şi noi de altfel. Ei vin după două înfrângeri şi cred că au o ambiţie în plus să câştige. Ne pare rău că nu jucăm acasă la noi, dar sper să vină mulţi suporteri de peste tot şi la Severin. Atâta timp cât sunt aproape de Ştiinţa, noi îi apreciem la fel de mult pe toţi. Oltean fiind, ştiu foarte bine ce înseamnă un meci cu Dinamo. Una e să-l trăieşti din tribune, altceva e pe teren, e o emoţie deosebită când ştii că în tine şi în coechipieri stau speranţele atâtor suporteri”.