Controversată sau nu, procedura legală de ocupare a funcţiilor de director, respectiv director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar îşi urmează cursul. Candidaturile au fost depuse, constestaţiile s-au soluţionat, iar concursul merge mai departe, iar sindicatele atrag atenţia că vor monitoriza atent întregul proces.
A născut o întreagă dispută , inclusiv politică, demararea procedurii de concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar. Cum-necum s-a mers pe calea stabilită. Astfel, programul pare bine ancorat, iar dovadă stă în nota emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Conform acesteia, marţi, 11 octombrie, la Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova va avea loc tragerea la sorţi, începând cu ora 11:00, a supraveghetorilor pentru proba scrisă. Vor participa cadrele didactice desemnate de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, ca făcând parte din comisia de concurs, precum şi, fiind vorba despre o şedinţă deschisă, reprezentanţi ai sindicatelor, presei şi ai asociaţiilor de părinţi şi elevi. Pe 12 octombrie, în acelaşi sediu, în intervalul orar 10:00 – 12:00, se va susţine proba scrisă, urmată de evaluare. În judeţul Dolj, s-au înscris 321 de cadre didactice pentru director şi 136 pentru adjunct, în cele 194 de instituţii şcolare preuniversitare.
Monitorizare sindicală
Sindicatele din învăţământ spun că vor monitoriza atent întregul proces de desfăşurare a concursului, cu resprectarea prevederilor legale. „Esre bine că, după şapte – opt ani, am reuşit să convingem guvernanţii că este nevoie de un concurs, necesare pentru stabilizarea pe post a directorilor. Am reuşit să se prevadă, dacă este vorba de încălcare a legii, răspunderea penală şi materială a celor vinovaţi. Vom fi foarte atenţi la desfăşurarea procedurii. Metodologia prevede că, din comisiile propuse de unităţile de învăţământ trebuie să facă parte experţi atestaţi în management educaţional şi, numai acolo unde aceştia nu sunt, să poată fi înlocuiţi. De asemenea, reprezentanţii administraţiilor publice locale, numiţi în comisii, trebuie să aibă cel puţin acelaşi grad de studii cu candidaţii, iar aceştia sunt obligaţi să declare, pe propria răspundere, că nu au legături de rudenie, până la gradul al IV-lea, sau nu se află în conflict de interese cu participanţii la concurs. Vom verifica foarte atent modul în care se va desfăşura concursul” , a precizat prof. Constantin Rada, preşedintele din Dolj al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi secretar general, la nivel naţional, al acesteia .