Sud-Oil Sere Işalniţa: Producţie mare, culegători greu de găsit!

1
1718

sere 5Sud-Oil Sere Işalniţa rămâne, pe mai departe, ceea ce este de ani buni: o exploatare agricolă, emblematică, furnizoare de legume, în principal castraveţi cornichon, produse în spaţii protejate. Chiar dacă doar cinci la sută din producţia anului în curs a fost destinată pentru piaţa internă, restul fiind destinată – conform contractelor – exportului, Sud-Oil Sere Işalniţa constituie o vitrină autentică a legumiculturii doljene, având disponibilitatea de a produce nu doar castraveţi cornichon, ci şi alte specii legumicole. Directorul întregii amenajări agricole – 42 hectare sere în exploatare, alte 32 hectare în curs de amenajare – Florin Purcea, cu ani buni în domeniu, ştie de acum, ca nimeni altul, cum se face legumicultură performantă, competitivă, branşată la exigenţele pieţei europene. Şi ascultându-l cu atenţie, vorbind fără emfază, capeţi convingerea că numai cu o asemenea viziune, de marketing modern, uneori sofisticat, poţi avea şanse de reuşită, când deţii un fond de marfă considerabil. Dacă de la un an la altul tehnologiile specifice de cultură cunosc puţine modificări, în schimb noutăţile pe piaţa europeană de legume sunt realmente de luat în seamă. Şi cine nu ţine seama de ele rămâne cu marfa în stoc.sere (4)

Trebuie stimulată producţia!

Florin Purcea apreciază măsura luată de guvernul Cioloş, ca supermarketurile să contracteze 51% din fondul de legume, oferite la desfacere, din producţia autohtonă. Normele de aplicare n-au apărut încă şi nu se ştie când vor apărea. Fără costuri de promovare, măsura vine în întâmpinarea producătorilor agricoli, deocamdată nepregătiţi. Cu cine, ca entitate, să discute serviciile de contractare din cadrul supermarketurilor? Ce posibilităţi de furnizare, eşalonată pe toată durata anului, a unei game sortimentale diversificate la parametri de calitate, există momentan? Răspunsul e greu de formulat. Şi concluzia vine de la sine: trebuie stimulată producţia, dar trebuie urgentată constituirea de forme asociative, cu ai căror reprezentanţi să se poată discuta. Altminteri, orice dialog nu depăşeşte stadiul de bune intenţii. Sud-Oil Sere Işalniţa cu miile sale de tone de castraveţi cornichon, produse în două cicluri de vegetaţie, poate cultiva, cum spuneam, toate speciile legumicole, cu condiţia să existe cerere pentru aşa ceva.

Culegători tot mai greu de găsit

În cele 7 ferme existente, momentul de vârf este recoltatul, fiindcă trebuie respectate nişte standarde impuse de beneficiari. De dimensiunea fructelor şi frăgezimea acestora este vorba. Culegătorii sunt aduşi zilnic cu autobuzele din localităţile limitrofe, dar şi din judeţele Gorj şi Mehedinţi. Şi sunt tot mai puţini, la număr, cei ispitiţi de o asemenea activitate, oricât de avantajos ar fi plătiţi. După 20 octombrie a.c. se va trece la defrişarea culturilor, dar până atunci, în funcţie şi de evoluţia vremii, mai este încă de lucru. „Din ce în ce mai greu. Cu încă 32 de hectare care se amenajează în prezent, va fi nevoie de încă 250 de angajaţi permanenţi, nu sezonieri. Să vedem de unde îi luăm”, spunea Florin Purcea.sere

Îngrăşăminte organice din Olanda!

De aproape 5 ani Sud-Oil Sere Işalniţa importă îngrăşămintele organice folosite în fertilizarea solului din Olanda. Anual se importă circa 126 de tone de materie organică, sterilizată, ambalată în saci de 25 kg fiecare, însoţiţi de buletine de analiză, renunţându-se astfel la metoda tradiţională de încorporare în sol a unor mari cantităţi de îngrăşământ organic provenit de la fermele zootehnice. Dacă metoda „tradiţională” prevedea circa 90 tone la hectar, materia organică importată permite diminuarea până la 3 tone la hectar. O astfel de ştire nu are menirea de a provoca o dispută, dar ea sugerează doar că agricultura ecologică, despre care se vorbeşte mult, are încă mulţi paşi de făcut. Beneficiind de specialişti „pe sprânceană”, de o competenţă indiscutabilă, la curent cu orice noutate tehnologică în materie, lipsiţi de plăcerea de a bombăni, Sud-Oil Sere Işalniţa figurează în cataloagele marilor exploatări legumicole în spaţii protejate de pe continent. Se veghează necontenit la prevenirea oricărei „infecţii a solului”, care ar presupune tratamente specifice şi costisitoare, dar şi cu impact nedorit asupra fructelor. Este motivul pentru care accesul în întreaga incintă este unul supravegheat, zi şi noapte. Cu un management similar, şi marea legumicultură a judeţului ar putea dobândi „o ieşire” pe pieţele externe, ca să nu mai vorbim de pepenii şi lubeniţele din bazinul Dăbuleni.

M. ALEXANDRU

sere 2

sere 3

1 COMENTARIU

  1. In cazul in care se fac angajari m-ar interesa ce salariu ati putea oferi? Si ce pregatire trebuie sa aiba cel pe care il angajati? As dori mai multe detali eventual un nr fe telefon. Mentiomez ca sant din craiova.

Comments are closed.