Dolj: Intervenţii ale pompierilor doljeni în ultimele 24 de ore

0
362

pompiReprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au anunţat că, în ultimele 24 de ore, echipajele unităţii au fost solicitate să intervină pentru stingerea a două incendii, salvarea unui animal şi în 35 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Astfel, în data de 04.10.2016, ora 14:25, Secţia Pompieri Segarcea a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la plante furajere, proprietatea unei persoane, în loc. Segarcea, str. Deleni. În urma acestuia, au ars aprox. 7500 kg plante furajere (paie, lucernă şi coceni),  cauza probabilă a declanşării fiind autoaprinderea.

În data de 04.10.2016, ora 15:15, Secţia Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă  pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa unei persoane, în com. Şimnicul de Sus, sat Dudoviceşti. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-o încăpere la obiecte de mobilier şi materiale textile, în urma acestuia au ars obiecte de mobilier, un televizor şi acoperişul confecţionat din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de aprox.100mp şi s-au degradat un frigider şi un aragaz. Din primele cercetări, reiese faptul că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.