Craiovean căutat în Franţa pentru furturi, în arestul IPJ Dolj

0
479

mandatConform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de miercuri, 28 septembrie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţiei 1 Poliţie Craiova l-au depistat pe Marian S., de 33 de ani, din Craiova, pe numele căruia autorităţile din Franţa au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea mai multor furturi. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare şi demarării procedurilor de extrădare, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.