Sute de oferte de vânzare a terenurilor, în Dolj

0
1635

terenuri_agricole 2În zeci de comune din Dolj, terenurile agricole se tranzacţionează mai abitir ca oricând. Procesul de comasare a marilor exploataţii agricole este în plină desfăşurare. Din Sadova şi până în Almăj, extravilanul este la mare căutare. Piaţa nu este ferită de firmele ce se interpun între proprietari şi beneficiarii finali ai terenurilor agricole. La nivelul Direcţiei pentru Agricultură Dolj, numai în luna august a.c., sunt arhivate oferte de vânzare terenuri provenite din peste 70 de comune doljene.

          Robăneşti, Rast, Pleşoi, Unirea, Piscu Vechi, Drănic, Brabova, Siliştea Crucii, Coţofenii din Faţă, Vârtop, Pieleşti, Sadova, Predeşti, Giubega, Coşoveni, Gherceşti, Giurgiţa, Perişor, Poiana Mare, Almăj, Dioşti, Teslui, Şimnicu de Sus, Caraula sunt doar câteva dintre cele peste 70 de localităţi din Dolj, unde sunt scoase la vânzare terenuri agricole. La Mischii, o jumătate de hectar este vândut cu 4.000 de lei. la Valea Stanciului, preţul de 9.980 lei se acordă pentru 1,42 ha. În Dăbuleni, pentru 0,34 ha se plătesc 3.060 lei iar la Amărăştii de Jos un hectar de teren agricol în extravilan se dă cu 5.060 lei. Preţuri mai ridicate par să se practice în comuna Brabova. Aici, pentru 1,89 ha se oferă 20.412 lei. La Greceşti, hectarul se vinde cu 10.800 lei. Unul dintre cele mai mari preţuri este oferit în Bucovăţ, unde pentru numai 500 mp se plătesc 10.000 de lei.

Preţul mediu, 9.000 de lei hectarul

          Începând cu anul trecut, comercializarea terenurilor agricole a cunoscut o transformare accentuată odată cu intrarea în vigoare la 31.05.2014 a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

          În luna august a anului trecut, la Direcţia pentru Agricultură Dolj erau înregistrate aproximativ 6.400 de dosare privind oferte de vânzare. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Obleagă Meca Ovidiu, cel mai mic preţ a fost de 3.000 lei/ha în zone, unde comasarea agricolă nu a predominat. Alta alta era situaţia în arealul de câmpie din sudul Doljului. Aici preţul a urcat la 3.750 euro/ha. Ca şi atunci şi în prezent, preţul mediu cu care un hectar de teren arabil în extravilan se vinde în prezent este de 9.000 lei. În mare parte, prin acest demers legislativ statul a dorit să aducă în legalitate actele de vânzare-cumpărare încheiate anterior ce se bazau doar pe o simplă chitanţă de mână.terenuri_agricole 1

Aviz de la MADR, pentru vânzări mai mari de 25 ha

          Potrivit Ordinului 719/2014 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a Legii 17/2014, cei care doresc să-şi vândă terenul trebuie să depună la primărie cererea privind afişarea ofertei de vânzare însoţită de copie carte de identitate, copie legalizată a actului de proprietate asupra terenului vândut, extras de carte funciară , precum şi alte acte solicitate. Există totuşi terenuri ce pot fi vândute doar în anumite condiţii stricte. Este cazul terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţa de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale. Acestea pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urmă consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţionala a României, cu modificările şi completările ulterioare.

          La vânzarea mai mare de 25 ha, obligatoriu, se va solicitat avizul Ministerului Agriculturii. Avizul final se trimită vânzătorului şi este valabil doar 6 luni de la data comunicării către vânzător. O singura excepţie există aici, dacă părţile au încheiat un antecontract în perioada de valabilitate a avizului. MADR are publicate în acest an două avize negative la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole, motivând că documentul justificativ care atestă calitatea de preemptor – contractul de arendare – a fost încheiat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 16/1994 care a fost abrogată.