Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia”, în turneu în Austria

0
451

muzica 1De mâine, 29 septembrie, până pe data de 2 octombrie, Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” (dirijor: Ivan Iliev) va întreprinde un turneu de promovare artistică în Austria, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Viena. Artiştii craioveni vor susţine patru concerte, după cum urmează: 29 septembrie, ora 19.30 – Stadtpfarrkirche,  Ried im Innkreis; 30 septembrie, ora 19.30 – Castelul „Hunyadi”, Ma. Enzersdorf; 1 octombrie, ora 16.00 – Biserica „St. Othmar”, Modling; 2 octombrie, ora 16.00 – Biserica „St. Elisabeth”, Viena.

Potrivit dirijorului Ivan Iliev, programul concertelor care vor avea loc la Ried im Innkreis, Modling şi Viena cuprinde faimosul Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber, alături de două lucrări reprezentative pentru epoca barocă: Concertul în Re minor pentru vioară, oboi şi orchestră, BWV 1060 de Johann Sebastian Bach (solişti Gabriel Niţă, Liviu Fărcaş) şi „Stabat Mater” de Giovanni Battista Pergolesi (soliste Barbara Kajetanowicz, Austria – soprană, Mihaela Popa – alto), capodoperă a muzicii sacre (1736).

În programul concertului găzduit de Castelul „Hunyadi” se regăsesc pagini instrumentale celebre, de o captivantă frumuseţe melodică: Suita Capriol de Peter Warlock, Concertul în Re minor pentru vioară, oboi şi orchestră, BWV 1060 de Johann Sebastian Bach, Concertul nr. 3 în Fa major pentru vioară şi orchestră, op. 8, RV 293, „L’autunno” („Toamna”) din ciclul „Le quattro stagioni” („Anotimpurile”) de Antonio Vivaldi, Dansurile ungare nr. 1 şi nr. 5 de Johannes Brahms, Rondo „alla turca” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Libertango” de Astor Piazzolla, precum şi două fragmente emoţionante de muzică de film (Nigel Hess: Fantezia pentru vioară şi orchestră – leitmotivul peliculei „Ladies in Lavender” / „Doamnele de la malul mării” şi John Williams: tema principală din „Schindler’s List” / „Lista lui Schindler”).