Partidul România Unită, un fenomen politic autentic

0
787

pru (1)O echipă tânără, ce se consideră o alternativă la întreaga clasă politică post-decembristă. Orientat spre înfăptuirea dreptăţii sociale, prin chiar logo-ul ales, Vlad Ţepeş, Partidul România Unită trece la acţiuni concrete şi face nominalizarea viitorului prim-ministru, ce speră că va fi desemnat în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Despre rolul pe care îl va juca Victor Ponta în viitoare formulă de guvernare, dar şi despre acţiunile imediate ale noii formaţiuni politice ne-a vorbit Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, aflat, ieri, într-o vizită de lucru la Craiova.

  Partidul România Unită s-a născut din credinţa în nevoia de a unifica forţele acestui popor în jurul unor idealuri comune, după ce, timp de 25 de ani, toată clasa politică i-a divizat pe români, i-a împărţit în stânga şi în dreapta, în pro şi contra, îndemnându-i să lupte între ei în loc să lupte cu cei care vindeau ţara pe nimic. Partidul România Unită reprezintă locul în care naţiunea, credinţa şi ţara sunt una şi toţi ne asumăm responsabilitatea de a le sluji nu bazaţi pe interese partizane, ci dedicaţi valorilor fundamentale ale poporului român. Sunt exprimările prin care Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, prezintă orientarea politică a formaţiunii şi argumentează că stânga pură şi dreapta pură nu mai corespund nevoilor actuale ale populaţiei.pru (2)

Filiale deschise în toată ţara

  După ce PRU a făcut noi achiziţii de mare calibru, precum prof. dr. geol. Lucian Matei – director al Centrului de Cercetări Mineralogice, Petrografice şi de Mediu din Universitatea Bucureşti –, şi avocatul Lucian Bolcaş şi după ce a deschis organizaţii judeţene în toată ţara, formaţiunea se declară gata să intre în competiţia electorală. „Eu sunt convins că vom intra la Parlament, la 11 decembrie, şi, totodată, că vom lucra mulţi ani în Legislativ”, ne-a precizat Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.

  Deputat aflat la primul mandat în Parlamentul României, Bogdan Diaconu este autorul a două cărţi – „România Unită” (2012) şi „România Iubită” (2014), volume dedicate apărării valorilor naţionale şi restabilirii unei forme de patriotism naţional modern care are ca scop promovarea şi relansarea României pe baza a trei piloni fundamentali: educaţie, sănătate şi siguranţa cetăţenilor.

Scorul estimat al PRU, 9%

  „Una este să clamezi mesajul despre un program politic şi alta este să-l elaborezi şi să-l prezinţi publicului. Noi suntem cu România, înainte de toate. Mai cred că mesajul naţional are aderenţă la 60% din electorat. Şi vreau să vă asigur că vorbim de un naţionalism raţional, moderat, nu unul agresiv. Într-un fel sau altul, această bătălie electorală va fi purtată de PRU alături de Victor Ponta sau de Victor Ponta alături de PRU. Ponta are cea mai mare cotă de încredere. Prevăd un scor de 9% pentru PRU, deşi Victor Ponta a spus 10%. Dacă Ponta ni se va alătura fizic, vom ajunge, lejer, la 15%. Suntem singurul partid, care şi-a făcut public planul de guvernare, iar nominalizarea noastră pentru funcţia de prim-ministru este Victor Ponta”, a mai precizat preşedintele PRU, Bogdan Diaconu.

  Despre relaţia sa cu Liviu Dragnea, preşedintele PRU este ferm. „Este momentul adevărului. I-am spus şi lui Liviu Dragnea public: Nu poţi să spui că Cioloş este rău. Dar cu voturile tale a ajuns prim-ministru şi a mers mai departe tot cu ajutorul tău. Iar, acum, nu semnezi moţiunea de cenzură. Iată că am avut noi curaj şi am scris o moţiune de cenzură. Putea să spună că nu e de acord cu textul. Problema gravă a României este că organizaţia soroistă are, acum, politicienii ei, presa ei, oamenii ei în justiţie”, a mai precizat preşedintele PRU.pru (3)

Salariul minim – 2.000 de lei

  Partidul România Unită are o doctrină politică proprie: Naţional-Democraţia, care se sprijină pe valorile civilizaţiei româneşti, cu temeiul ei spiritual creştin şi afirmă principiile democratice de organizare a societăţii. Naţional-Democraţia oferă suportul teoretic necesar societăţii moderne, prin sinteză unor conţinuturi de tradiţie culturală, socială, politică şi filozofică cu idei, teorii, forme de organizare şi moduri de acţiune practică ale căror eficienţă şi valoare sunt recunoscute azi în întreaga lume civilizată.

  „Avem marile lanţuri de retailuri, care sunt pe pierdere. Ele nu fac profit în România, pe hârtie. Păi, nu e niciun fel de problemă! Dacă nu faceţi profit, plecaţi şi lăsaţi-ne pe noi cu chioşcurile şi aprozarele noastre. Că noi ştim să facem afaceri, care să fie pe profit. Dar când văd, iată, spre exemplu Metro, că are raportate 40 de milioane de euro pierderi provenite din furt din magazin, am făcut socoteala şi ar însemna 8 tiruri, zilnic, furate din fiecare magazin al său. E evaziune fiscală pe faţă. Nu a fost rău că au venit aceste multinaţionale, pentru că am rezolvat problema cu şomajul. Parţial. Dar, trebuie un pic să ne protejăm populaţia. Nu poţi să fi sclav pe plantaţie. De aceea, primul nostru punct este salariul minim de 2.000 de lei. Care nu reprezintă niciun fel de efort bugetar pentru statul român. Dimpotrivă, prin creşterea bazei de impozitare se vor aduce mai mulţi bani la bugetul de stat. Oricum, 2.000 de lei ar fi cel mai mic salariu din UE”, a mai argumentat Bogdan Diaconu.

„Mi-e teamă de un blat”

  Despre şansa actualului prim-ministru de a conduce pe mai departe Guvernul, preşedintele PRU spune că „din păcate da. Şi luptăm contra acestei situaţii. Comportamentul şovăielnic al lui Liviu Dragnea, refuzul de a semna moţiunea, pentru că nu cred că preşedintele Johannis nominaliza acum un alt prim-ministru, dar trăgeam un semnal de alarmă şi limitam puterile guvernului Cioloş, pe acest final de mandat. Mie mi-e teamă de o înţelegere între toate părţile pentru a rămâne Cioloş. Temerile mele legate de acest blat sunt alimentate şi de faptul că refuză să spună ce premier va propune PSD-ul. Liviu Dragnea a trimis-o pe Gabriela Firea să spună la televiziune că Liviu Dragnea ar fi cel mai bun. Dar nu a zis că-l propune pe Dragnea. Iar, însuşi, Liviu Dragnea a spus că, până în 12 septembrie, PSD nu va propune numele viitorului prim-ministru. Eu mai cred că sunt foarte mulţi patrioţi, care conştientizează nevoia de a exista o voce naţională, care să oprească un pic din tăvălugul acesta de colonializare a României. Sigur că avem şi în partea cealaltă gruparea globalistă, sponsorizată de George Soros”, ne-a mai declarat Bogdan Diaconu.

  Organizaţia judeţeană Dolj a PRU este condusă de deputatul Petre Petrescu. Obiectivul stabilit de formaţiune este, pentru judeţul nostru, obţinerea unui mandat de senator şi a două mandate de deputat. „Militarului, profesorului şi medicului trebuie să le redăm rolul important în societate. Dorim să angajăm 30.000 de militari profesionişti în Armată, din cauza situaţiei geopolitice actuale”, a menţionat preşedintele PRU. Încrezător că o majoritate PRU – ALDE – PSD se va forma în jurul lui Victor Ponta, Bogdan Diaconu le-a urat succes colaboratorilor din Dolj.