Patru persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare critică, după ce mai mulţi atacatori mascaţi au deschis focul pe o stradă din oraşul suedez Malmo, a anunţat poliţia, care a deschis o anchetă pentru tentativă de omor. Atacul a avut loc pe o stradă din cartierul Fosie al oraşului Malmo, în jurul orei locale 19:00 (ora României 20:00). Dintre cele patru victime, una a fost transportată de urgenţă la spital de poliţie, în timp ce ceilalţi trei răniţi au fost transportaţi la spital de locuitorii din zonă. Potrivit martorilor la incident, citaţi de presa locală, mai mulţi indivizi înarmaţi aflaţi pe mopeduri au deschis focul asupra unei maşini în care se aflau patru persoane. Aceştia au tras aproximativ 20 de focuri de armă. Una dintre victime a suferit răni la nivelul capului şi rămâne în stare critică. Nivelul general al criminalităţii în Suedia este scăzut, însă în cartierele sărace din oraşe ca Stockholm, Gothenburg şi Malmo au loc relativ frecvent incidente violente.
Acasă Actualitate Actualitate externă Patru persoane, rănite în urma unui atac armat care a avut loc...